Prin zdrobirea inimii, prin metanii, prin curăția minții, sufletul nostru devin un loc roditor în care Îl poți găsi pe Dumnezeu.

Dum­nezeiasca Liturghie nu depinde de starea sentimentală a omului, pentru că aceasta este înșelătoare.

Așa precum o lampă luminează cărarea pe care pășim, în același mod, teama de Dumnezeu ne luminează duhovnicește, în așa fel încât să putem vedea cum să umblăm pe calea mântuirii noastre.

Strâmtorați de gândurile și ispitele pe care demonii le stârnesc împotriva celor ce spun rugăciunea, ei aleargă cu dorire la preacuratele Taine. Apoi, aleargă înapoi la lupta cu gândurile și patimile și apoi, iar la Sfintele Taine – ei nemaiputând trăi fără rugăciune.

Așa precum nu putem să trăim fără aer, la fel cu neputință să trăim în viața veșnică cu Dumnezeu dacă nu respirăm prea dulcele și înmiresmatul aer al dragostei lui Dumnezeu.

Cu adevărat, păcatul este mai rău chiar și decât demonul, după cum spu­ne Gură de Aur, fiindcă și pe demon tot păcatul l-a făcut demon...

În istoria Bisericii noastre au existat păstori evlavioși, părinți duhovnicești, mari nevoitori și păzitori cu scumpătate ai isihiei și ai nevoinței, care la glasul milosteniei și-au abandonat nu numai liniștea personală și programul, ci, cu jertfire de sine și cu osteneli pline de primejdie, au și răpit suflete din pericole mari și vădite.

Viața noastră pământească este atinsă de moarte, iar plinătatea vieții o putem dobândi doar în veacul ce va să vină. Însă începutul trebuie neapărat să fie făcut aici. Iar Sfântul Nicolae ne este un ajutător nouă, celor slabi și neputincioși, să ne întărim în credință și să dobândim viața veșnică.

Vin unii și-mi spun: aș duce o viață creștină dacă aș putea... dacă aș avea condiții, dacă ar fi... dar așa e imposibil...

Numai că i se aplică Facerea 4, 7, adică grosolanul: „stă la pândă la ușa ta”.