Cineva te iubește fără să-ți pună condiții, cu răbdare fără sfârșit
Iată ce scrie Ioan Casian, Sfântul nostru dobrogean, despre iubirea lui Dumnezeu: „Când medităm la negrăita Sa înţelepciune, la iubirea de oameni şi la nepătrunsa Lui îndelungă răbdare, care rabdă greşelile cele fără de număr ale oamenilor, ne vine să-L preamărim din tot sufletul. Şi când cugetăm la dragostea Sa nemărginită faţă de noi, că deşi noi n-am făcut nici un bine, a primit să se facă om, Dumnezeu fiind, ca să ne mântuiască din rătăcire, ne ridicăm spre dorirea Lui. În sfârşit, când socotim că El a biruit în noi pe potrivnicul nostru, diavolul, şi ne dăruieşte viaţă veşnică numai pentru hotărârea şi înclinarea noastră spre bine, inima ne îndeamnă să I ne închinăm!” (Filocalia I, pp. 139–140).
Deşi măritul Apostol Pavel le scria filipenilor acum două mii de ani, scrisul său sfânt este pururea actual, făcându-ne poftirea de a lua aminte la viaţa noastră de zi cu zi şi a ne conforma viaţa gândirii sfinte, precum citim: „Faceţi-mi bucuria deplină ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare…”.
(Înaltpreasfințitul Calinic Argatu, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, Veşnicia de zi cu zi, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2006, p. 13)