Fii foarte atent când te găsești în biserică, a continuat el. Să nu vorbești cu cineva și când cânți, nu te strădui din slava deșartă să faci glas frumos, spre plăcerea oamenilor.

Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos.

Întrucât fiecare am primit niște daruri, niște talanți, vom fi întrebați ce am făcut, de exemplu, cu darul minții, al voinței, al libertății, al credinței; cum le-am folosit și fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?

În curgerea vieții pământești, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea nemărginită, dar va veni ziua când Dumnezeu se va arăta mai ales în lumina dreptății Sale, ziua Înfricoșătoarei Judecăți. „Toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”, zice Apostolul (Romani 14, 10); atunci, „Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fără strâmbătate”.

Osândirea unora la chinuri nu e un act al lipsei de iubire a lui Dumnezeu, ci constă tocmai în neputința lor de a simți iubirea Lui, neputință pe care și-au pricinuit-o prin lipsa de efort a voii lor de a răspunde cu fapta iubirii Lui. În judecata finală a lui Dumnezeu asupra oamenilor se arată totuși respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, a cărui iubire a așteptat-o.

Este bine să faci efortul acesta al răbdării. Vezi că și planta trebuie să aibă răbdare să crească; dintr‑o bobiță crește un spic. Dragostea vine atunci când omul este răbdător.

Un suflet care nu se știe ruga, nu va ști ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogățiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.

După ce vom părăsi starea de corp, ne vom cunoaște mult mai adânc, vom cunoaște mult mai în esență lucrurile, mult mai durabil. Științific, asta este materie, dar nu se poate spune, în esență, ce e materia.

Fără dragoste nu există credință lucrătoare și fără credință lucrătoare nu există mijloc de îmbunătățire sufletească, mijloc de mântuire, mântuirea însemnând, pe de-o parte, evitarea răului și, pe de altă parte, împlinirea binelui.

Maica Domnului nu L-a purtat numai în pântece pe Domnul Hristos, ci L-a purtat și în inima ei, și de inima ei nu S-a despărțit niciodată Fiul său, Domnul Hristos.