Religia este comuniunea filială de iubire sfântă dintre Dumnezeu și om, trăită înlăuntrul inimii și manifestată în afară prin credință, cult, virtuți și fapte bune.

Nu este scriere sau capitol în cuprinsul Noului Testament care să nu urmărească acest scop mântuitor: pocăința, întoarcerea și împăcarea cu Dumnezeu.

Privind la lumânarea care arde, mai ales când stăm în sfânta biserică, să ne amintim de începutul, de curgerea și de sfârșitul vieții noastre: căci precum se topește lumânarea aprinsă înaintea icoanei dumnezeiești, și viața noastră se micșorează cu fiecare clipă ce trece, apropiindu-ne de sfârșit.

Prin această preocupare nu numai că păstrăm conștiința liniștită, dar putem să ne apropiem de Dumnezeu și să ne unim cu El. Deoarece, după Sfântul Isaac Sirul, nu ne putem apropia de Dumnezeu pe altă cale decât prin rugăciunea neîntreruptă.

Oricine – bogat ori sărac, de vază ori de rând, puternic ori slab, sănătos ori bolnav, drept ori păcătos – se poate ruga oricând.

Hristos, plecând de la tăierea împrejur impusă de tipicul Legii, a făcut trecerea spre tăierea împrejur duhovnicească, care înseamnă reînnoirea totală a omului. Aceasta este desăvârșirea noii creații, a noii tăieri împrejur duhovnicești.

Profetul este asemenea celui trimis să găsească struguri într-o vie culeasă. Cam așa se arăta poporul lui Israel.

Din Noul Testament aflăm că botezul creștin a fost închipuit în Vechiul Testament prin tăierea împrejur, prin potop și trecerea prin Marea Roșie. Tăierea împrejur a fost așezată de Dumnezeu ca semn al legământului Său cu Avraam și urmașii lui.

Chipul este darul inițial, făcut omului în momentul creației; asemănarea este țelul final, pe care omul trebuie s-o realizeze printr-o dreaptă folosire a libertății cu ajutorul neîntrerupt și harul lui Dumnezeu. Omul este toată viața lui pe drumul de la chip spre asemănare.

Adevărata pustie este în adâncul inimii. Sfântul Vasile cel Mare a descris foarte bine această „revenire în sine”: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”.