Deșarte și stricăcioase sunt slava lumească, vredniciile, bogățiile. Lipsite de zădărnicie sunt doar faptele bune. Tot ce facem bun pe acest pământ ne însoțește după moarte. Virtuțile ne însoțesc în cealaltă viață și, de aceea, trebuie să le cultivăm mai ales pe ele.

Să ne găsim, totuși, într-una din aceste trei categorii! Să nu fim în ceata apostaților, a oamenilor care au plecat de acasă și care nu mai sunt nici robi, nici arendași și nici fii ai Stăpânului, ci niște rătăcitori.

Cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în zilele de 9 și 10 noiembrie 2022 se desfășoară, la Iași, consfătuirea catehetică anuală a Departamentului de cateheză al Arhiepiscopiei Iașilor.

Semănătorul a semănat, pământul cel bun o primește, iar Dumnezeu o face să crească și o binecuvântează.

Biserica sobornicească, alegând calea de mijloc, a combătut ambele erezii și a statornicit prin dogmă că „mântuirea se săvârșește atât prin dumnezeiescul har, cât și prin conlucrarea omului”.

Pentru mântuire se cere lepădare de sine, care, altminteri, este cu neputință fară dispoziția interioară și fără propria voință.

Viața preotului este însoțită de o mulțime de situații dramatice ori tragice. Preotul, pe care până acum îl priveam ca pe un conducător al parohiei, ca pe un om chemat să conducă un fel de familie duhovnicească formală, trebuie în același timp să acționeze și ca un fel de „salvare”, ca „prim ajutor”.

Viața duhovnicească este cu putință doar atunci când omul își recunoaște adevărata lui stare și se smerește. Când un om acceptă să trăiască sub crucea lăsată lui de Domnul, abia atunci putem vorbi de credință.

Chiar dacă rupem fructele, am lăsat pomul, ca și în următorul an să dea din nou același roade otrăvite. Cu alte cuvinte, noi nu am schimbat nimic în sufletul omului, dacă doar iertăm și dezlegăm anumite fapte săvârșite.

Sfinții nu văd păcatele altora. Și nu le văd, nu pentru că nu vor să le vadă, ci pentru că nu pot să le vadă din pricina dragostei. De aceea zice și Sfântul Isaac Sirul că prin dragostea față de altul, „semeni sămânța virtuții în el”.