Cuviosul avea acest obicei minunat: când trebuia să se culce puțin, punea mai întâi un rând de pietre pe pământ și peste ele arunca o pătură mică. Apoi cânta imne de înmormântare, ca și cum s-ar fi îngropat singur pe sine. Pe urmă, zicea pe de rost patru Apostoli și patru Evanghelii și multe altele. Însemna apoi cu Sfânta Cruce așternutul de trei ori și se culca, punând o piatră drept căpătâi. Adeseori în vis năvăleau diavolii asupra lui, îl tulburau și nu-l lăsau să doarmă. Cuviosul lua atunci toiagul și îi lovea cu putere duhovnicească, râzând de neputința lor, încât diavolii o pățiseră cu el. „Ce să facem cu acest încăpățânat? se tânguiau ei. Uneori ne lovește, alteori ne ocărăște și batjocorește tot neamul nostru!”

Într-o seară, când robul lui Dumnezeu se culcase puțin, a venit diavolul cu un târnăcop să-l lovească. Dar deodată, spăimântându-se, a ieșit afară cu mare zgomot și a pierit ca fumul. Pe când fugea, scrâșnea din dinți, zicând: „O, Marie, pretutindeni mă arzi, ocrotind pe acest tare de cap!”.

Auzind aceste cuvinte, Nifon a înțeles că Maica Domnului îl ocrotește și îl apără. De aceea, el în fiecare seară, înainte de culcare, lua untdelemn de la candelă și se miruia pe frunte, la urechi și la toate simțurile. Când a văzut ce putere are untdelemnul sfințit al Maicii Domnului și al tuturor sfinților, dădea adesea și la cunoscuți să se ungă înainte de culcare. De aceea s-a înfricoșat diavolul și s-a făcut nevăzut.

(Viața și învățăturile Sfântului Ierarh Nifon, traducere de Protosinghel Petroniu Tănase, Editura Mânăstirea Sihăstria, Vânători, 2004, p. 43)