Dar tu, iubite, vezi ca nu cumva în vreme de necaz să primești vreun gând rău cu privire la Dumnezeu, devenind nemulțumitor față de Binefăcător, ci cu răbdare primește plăgile Lui, „ca un fiu iubit și nu ca un fiu ilegitim pedepsit de tatăl” (Evrei 12, 6-8), și strigă cu recunoștință: „bine este mie, Doamne, că m-ai smerit” (Psalmul 118, 71). Căci astfel și cei vechi învățau nădejdea în Dumnezeu prin multe osteneli.

La fel și Iosif, înțeleptul acela și dreptul. La fel și David și Iov, cel mult pătimitor și fără de prihană. Și mai înainte de aceștia. Avraam cel mai mare între patriarhi. Iar dacă spui că: „Aceia erau sfinți și prieteni ai lui Dumnezeu, dar eu pătimesc pentru păcate” și mai mult ești dator de aici să te bucuri și să mulțumești pentru câ ai plătit încă de aici pedepsele pentru păcate și vei pleca dincolo curat. Căci este cu neputință să străbatem noi viața prezentă fără ispite și necazuri.

Așadar, nu te tulbura, ispitit fiind, ci primește nenorocirile ca pe un leac, cu mulțumire, și Îl vei avea pe Dumnezeu apărându-te și învrednicindu-te de mângâiere. Căci „pe cel pe care îl iubește Domnul, îl bate” (Evrei 12, 6; Pilde 3, 12) și iarăși îl tămăduiește. Dă slavă că Dumnezeu este Cel ce cercetează și nu pizmui, nici nu ferici pe cei ce petrec în odihnă și desfătare. Căci la neamurile de mai înainte se putea vedea că se întâmplă aceasta, că drepții erau în necaz, iar nelegiuiții erau fericiți și o duceau bine.

Și babilonienii, cei care nici pe Dumnezeu nu L-au văzut, erau în bogăție și putere multă, iar cei ai lui Dumnezeu erau în lanțuri si în cele mai de pe urmă rele. Și Lazăr, cel ce era vrednic de cer, zăcea aruncat pe jos, iar bogatul în desfătare și multă odihnă. Vezi-mi mie și pe Irod la împărăție fiind, desfrânat și nelegiuit, iar pe Botezătorul lui Hristos, legat în închisoare ca unul dintre răufăcători […].

(Sfântul Amfilohie de Iconium, Cuvinte despre pocăință și moarte, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 23-24)