Când, din nepurtarea noastră de grijă, şarpele păcatului ne muşcă, imediat ce simţim în sufletul nostru veninul lui ucigător, să ne ridicăm ochii spre Hristos, Fiul lui Dumnezeu, spre Cel ce şade de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

Dacă s-ar uni îndrăzneala în rugăciunile înălţate de toţi îngerii şi sfinţii pentru noi păcătoşii, spre tronul dumnezeiesc, luate împreună, n-ar întrece îndrăzneala pe care o are Una Singură, Preacurata Născătoare de Dumnezeu.

Ce nu-ți place, altuia nu face. Şi ce voiesc să-mi facă lumea mie, eu să fac la lume. Adică, cum îi? Să doresc mântuirea lor, să mă rog pentru ei, şi cât se poate să nu jignesc pe nimeni, şi cât se poate, să mă retrag a iubi şi a fugi. Că dacă fug şi urăsc, sunt dator să mă întorc înapoi, dar dacă eu iubesc şi fug, atunci Dumnezeu ştie că nu îi urăsc. Eu fug de ei, ca să nu mă încurc. Ştii? Cu lumea. Şi căutând liniştea, adică Duhul Sfânt localizează într-un loc de pace.

Confuzia noastră tocmai de aici provine, din faptul că tot mai mult suntem aplecaţi spre învăţarea celorlalţi şi ne străduim nu numai să-i convingem de ideile noastre, dar şi să le demonstrăm prin diferite argumente şi să-i facem să-şi schimbe convingerile lor.

Sfânta Împărtășanie trebuie să ne dirijeze deciziile și idealurile. După Dumnezeiasca Liturghie noi nu încheiem un eveniment oarecare la care am participat, ci încercăm să aducem și în viața noastră concretă mesajul Ei de mântuire.

Domnul Dumnezeu, întru adâncul înţelepciunii Sale nepătrunse de noi, nu întotdeauna îndeplineşte pe dată cererile noastre, ci le amână pentru un timp, însă nici un lucru bun, săvârşit în numele Lui, nu rămâne nerăsplătit. Lui Dumnezeu Îi este foarte plăcut ceea ce se face cu binecuvântare, de aceea şi noi trebuie să trăim aşa încât fiecare trebuşoară a noastră să fie binecuvântată. (Sfântul Antonie)

Sfântul Clement ne înfățișează următoarele: „În poporul vechi – evreu – exista Vechiul Testament, iar legea învăța poporul prin frică... Însă poporului celui nou – creștin – i s-a dăruit de la Dumnezeu un Nou Testament… și frica a fost schimbată în dragoste”. Așa că noi nu mai avem astfel de frică-groază față de Dumnezeul nostru. Avem frica-respect, cinstire, dragoste, evlavie.

Unii își dau cu părerea că prin împlinirea canonului omul își răscumpără iertarea păcatelor. Cu alte cuvinte, ei socotesc canonul ca o despăgubire sau ca un fel de plată pentru păcate. Alţii socotesc canonul ca o pedeapsă sau taxă de ispășire pentru vinovăţia păcatelor. Sunt apoi și alţii, mai nepricepuţi, care cred că prin Canon se răzbună preotul asupra celor vinovaţi, iar alţii (din multă nesimţire) nu dau nici o atenţie la rânduiala canonului, zicând că este ceva numai de formă sau numai o scornitură a preotului. Toate părerile acestea sunt greșite și aduc mare pagubă pentru mântuire.

Există și o direcție a rugăciunii: de obicei ne orientăm către răsărit, pentru că avem cunoștință de faptul că din partea răsăritului se va arăta Fiul Omului, ca un fulger, atunci când va veni să-i învieze pe toți și să-i judece. Rugăciunea cea mai puternică este aceea care este însoțită de post.

Catedrala Veche a Iașilor – ctitoria Mitropolitului Moldovei, Gavriil Calimachi