Perioada în care a fost elev la renumitul colegiu bucureștean a fost cea mai roditoare pentru educația sa. Științe exacte, limba franceză, limbi clasice, toate au fost studiate de către ierodiaconul Iosif, fără a lăsa deoparte teologia și mult îndrăgita muzică psaltică.

Ales la 10 iunie 1875, cu o majoritate de voturi de – 140, din 181 votanţi – Iosif Naniescu a rostit un emoționant cuvânt în Senatul României, care anticipa misiunea la care a fost chemat în noua slujire, de Mitropolit al Moldovei.

„Frate Gheorghe, pentru că ai biruit pe vrăjmaşul şi nu te-ai lăsat înşelat de cursele lui, iată, ţi-a dat Dumnezeu darul rugăciunii celei curate şi putere duhovnicească în nevoinţa ta. Că toată viaţa vei umbla desculţ şi fără acoperământ pe capul tău, dar nici frigul, nici căldura, nici boala nu te vor vătăma.” 

În anul 1934, Protosinghelul Damaschin Trofin a voit să ducă osemintele Moşului Gheorghe Lazăr la Râşca şi, aşezându-le într-un sicriu, le-a pus în căruţă şi a pornit spre Târgu Neamţ. La drumul spre Văratec însă, caii s-au oprit şi n-au voit nicidecum să meargă mai departe. Zadarnic încerca părintele Damaschin să-i pornească din loc. Apoi fără veste, caii au pornit în galop spre Văratec şi nu s-au oprit decât în faţa mănăstirii. Aceasta a fost voia fericitului bătrân Gheorghe Lazăr!

Vestea nevoinţei sale ajunsese departe, de aceea veneau la el mulţi tineri, de pretutindeni, care doreau să slujească lui Hristos. Iar el, având darul înainte-vederii, îi povăţuia pe fiecare, trimiţându-i la mănăstiri din Moldova, unde au ajuns călugări desăvârşiţi.

„Să ştii, frate, că tu nu eşti chemat să fii călugăr, dar vei duce o nevoinţa mai grea decât a unui călugăr. Că vei trăi mergând din loc în loc, în rugăciune, în post şi în multă lipsă. Dar, de vei avea neîncetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi cu tine şi vei birui toate ispitele vrăjmaşului. Avere pe pământ să nu-ţi aduni; pe călugări şi pe preoţi să-i cinsteşti, pe mireni să-i sfătuieşti, pe săraci cât poţi să-i ajuţi, în biserici ziua şi noaptea să te rogi, şi aşa te vei mântui.”

Dorind să-şi ia asupră-şi jugul nevoinţei călugăreşti, tânărul Ioan Moroi a cerut sfatul marelui pelerin Gheorghe Lazăr, al cărui ucenic era, care i-a spus: „Stai un an de zile sub ascultare la Schitul Peştera Ialomicioarei şi citeşte câte o Psaltire în fiecare zi. De vei răbda ispitele vrăjmaşului şi nu te va amăgi, atunci poţi să te faci călugăr”. 

Timp de peste 30 de ani nu a lipsit niciodată noaptea de la biserică. Intra la ora 23.00, înainte de miezul nopţii şi ieşea dimineaţa, între orele 4.00-5.00. Oriunde înnopta, în oraşe, prin sate sau pe la mănăstiri, păstra cu sfinţenie această rânduială. Aceasta era rugăciunea de foc a bătrânului Gheorghe Lazăr, pe care o săvârşea în taină, neştiut de oameni.

Odată, când Moş Gheorghe urca la Schitul Sihla cu mai mulţi părinţi şi rostea în taină rugăciunea lui Iisus, s-a împiedicat şi era gata să cadă jos. „Vedeţi ce mi s-a întâmplat? Numai puţin am părăsit rugăciunea şi îndată m-a părăsit darul lui Dumnezeu. Cum m-am pogorât cu mintea jos, m-am şi împiedicat să cad, căci mintea trebuie să fie întotdeauna înălţată la Dumnezeu.”

Vestea nevoinţei sale ajunsese departe, dincolo de hotarele Moldovei. De aceea veneau mulţi să-i ceară cuvânt de folos. Unii veneau să se roage pentru ei. Alţii îi cereau milostenie. Iar bătrânul, fiind blând la chip, dulce la grai, înţelept la cuvânt şi smerit la inimă, pe toţi îi mângâia şi îi zidea sufleteşte.