Când va fi însă această dată, nimeni nu ştie: „Nici îngerii din Cer, nici Fiul, ci numai Tatăl”, cum ne încredinţează despre aceasta Însuşi Mântuitorul Hristos în Sfânta Evanghelie (Matei 25, 36).

Dar, pentru ce oare Dumnezeu a tăinuit data sfârşitului? Ştim că şi la prima Sa venire, la întruparea Fiului, Dumnezeu a ţinut această dată „Taina din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”. Omenirea aştepta pe Mesia cel făgăduit, pe Răscumpărătorul. Prorocii îl vestiseră, vorbiseră şi despre unele semne prevestitoare, dar data nu o ştia nimeni. Sfântul Apostol Pavel ne lămureşte că Mântuitorul a venit „Când s-a plinit vremea” (Galateni 4, 4). Dar ce era această plinirea vremii? Plinirea vremii a fost timpul când omenirea, prin naşterea Fecioarei Maria, a putut oferi vasul de sfinţenie desăvârşită, potrivit pentru întruparea lui Dumnezeu, când avea mijloace potrivite pentru ca noua învăţătură pe care o aducea Fiul lui Dumnezeu lumii, să se poată răspândi mai cu lesnire. Şi acestea erau între altele: limba greacă cunoscută în tot Imperiul Roman, drumurile bune construite de cuceririle romane, monoteismul răspândit de diaspora evreiască în lumea politeistă de atunci. Dar toate acestea erau realizări omeneşti, contribuţii ale omului la plinirea vremii, pentru prima venire a Mântuitorului.

În chip asemănător, şi a doua venire a Domnului va avea loc când se va împlini vremea, când omenirea va fi pregătită pentru această venire. Dumnezeu ca un Atoateştiutor, ştie precis data sfârşitului lumii, dar această dată nu a fixat-o mai dinainte la anul cutare sau cutare, ci a lăsat şi omului partea sa de contribuţie la stabilirea acestei date; depinde deci şi de om ca această dată să fie mai curând sau mai târziu. Acesta este şi unul din înţelesurile tainei că „nimeni nu ştie această dată”, pentru că ea nu este fixată de mai înainte, la un anumit an.

Examinând mai cu atenţie semnele ‒ care potrivit Sfintei Evanghelii vor preceda sfârşitul lumii: împuţi­narea credinţei, apariţia prorocilor mincinoşi, războaie şi mari cataclisme naturale, venirea lui Antihrist etc. ‒, vedem că nici acestea nu ne dau o indicaţie precisă. Unele din semne s-au mai petrecut în istorie, iar altele sunt învăluite de taină. De aceea omenirea, ori de câte ori se întâmplă vreun eveniment neobişnuit, se întreabă dacă nu cumva şi acesta este vreunul din „semnele vremii"!

Vorbind despre sfârşitul lumii, Mântuitorul se întreabă: „Oare când va veni Fiul Omului va mai găsi credinţă pe pământ?” (Luca 18, 8). Răspunsul negativ rezultă din însăşi întrebare. O secătuire completă a puterilor omeneşti de a mai face binele va fi un semn că o continuare a existenţei lui pe pământ nu mai are rost. Aceasta va fi una din cauzele principale ale sfârşitului.

(Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 168-171)