În ziua prăznuirii Sfântului Gheorghe, încă de la primele ore ale dimineții, curțile catedralei și împrejurimile acesteia au devenit neîncăpătoare. Părinții slujitori ai catedralei au săvârșit slujba sfințirii apei. La ora 8.00, mitropolitul Iosif Naniescu, însoțit de un sobor impunător de ierarhi, preoți și diaconi, au pregătit în catedrala veche Sf. Gheorghe toate cele rânduite pentru sfințirea noului locaș de rugăciune. Atunci când la ora 9.00, tunurile așezate pe dealurile Galatei au anunțat plecarea regelui de la Palat, mitropolitul Moldovei, ducând sfintele moaște ale martirilor ce urmau a fi depuse în Sfânta Masă a noii Catedrale, soborul și credicioșii au pornit în procesiune și după ce li s-a alăturat și regele Carol I cu suita sa au înconjurat de trei ori noua catedrală, săvârșindu-se apoi rânduiala sfințirii bisericii.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la trecerea Moșului Gheorghe Lazăr către Domnul pe Care L-a iubit și mărturisit. Viața sa, faptele sale și locul cald pe care el l-a moștenit în inimile ucenicilor apropiați și depărtați ‒ toate adeveresc cu bogăție că numele lui s-a înscris și în cartea vieții. Ucenicii și admiratorii lui, prin evlavia pe care o au către Moșul Gheorghe, îl recomandă cu discreție și delicatețe la tronul Prea Sfintei Treimi și la Sfântul Sinod spre a fi canonizat în mod oficial, pentru a fi recunoscut și cinstit ca sfânt de toți credincioșii Bisericii. Moșul Gheorghe nu a știut că este sfânt, nici cei ce l-au cunoscut și iubit nu i-au cerut prin manifestări zelotiste canonizarea, ci au așteptat-o cu emoție și delicatețe, așa cum smerit, delicat și pașnic, a trăit toată viața omul lui Dumnezeu.

„Aceste ferestre sunt oferite de Majestatea Sa, din propria sa cheltuială şi se află în lucru acum la Munchen. Ele vor fi lucrate în mozaic de sticle colorate, reprezentând tablouri religioase a cărora frumuseţe vor face un admirabil efect la acest monumental edificiu”.

Sosirea noului mitropolit era aşteptată la Iaşi de către numeroși credincioşi ai capitalei Moldovei. Cu toţii, copii, tineri, bătrâni, bărbaţi şi femei erau adunaţi din fața gării, până la porțile mitropoliei.

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de părinții Catedralei Mitropolitane din Iași și de muncitori ai echipei Meșterul Manole de la Centrul Eparhial Iași, a deschis mormântul Mitropolitului Iosif Naniescu. Momentul emoționant a avut loc pe 16 septembrie 2015, la ora 20.30, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

La 12 iulie 1875, aflat încă la Bucureşti, proaspătul mitropolit Iosif trimitea o scrisoare „cucernicului protoiereu al judeţului Iaşi”, prin care îl înştiinţa de alegerea sa în scaunul de mitropolit al Moldovei, rugându-l să ia măsurile necesare pentru a fi pomenit la slujbe, în cuprinsul eparhiei. Această scrisoare ni s-a păstrat în întregime.

Iosif Naniescu, Episcopul Argeşului a fost ales Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, cu o majoritate de voturi – 140, din 181 de votanţi. Toate, însă, se întâmplau la București. La Iași, încă nu se știa nimic, chiar dacă sistemul poștei și al telegrafului începuseră să funcționeze. Dumnezeu a făcut însă cunoscut faptul că la Iași va veni un nou păstor de suflete. Arhimandritul Ieroftei a povestit ucenicilor și, prin ei, posterității, visul pe care l-a avut în preajma alegerii Mitropolitului Iosif Naniescu la Iași.

Prin ctitoriile sale – Catedrala Mitropolitană, Seminarul Veniamin, Revista Teologică – mitropolitul Iosif a reușit să treacă Biserica din Moldova prin ateismul crunt al sfârșitului secolului al XIX-lea, fără a știrbi unitatea eclezială. Faptele descrise în puține cuvinte încearcă să arate rolul providențial al marelui mitropolit în păstrarea unității Bisericii strămoșești și motivul pentru care el era numit de lume „Iosif cel Sfânt al Moldovei.”

A venit la Iași într-o vreme în care, după război, sărăcia și lipsurile erau la ele acasă. Nu mai era tânăr când a pus piciorul în gara din Iași. Fusese episcop la Argeș, într-o eparhie bogată, peste care nu trecuse încă războiul. Putea să-și aștearnă o bătrânețe liniștită. A preferat, însă, să-și suflece mânecile și să facă ceea ce 40 de ani nimeni nu a reușit – să finalizeze catedrala începută de mitropolitul Veniamin.

La 22 septembrie 1835, tânărul Ioan, de numai 17 ani, devine ucenic al episcopul cărturar de la Buzău. Văzând dorința după viața călugărească a tânărului, Episcopul Chesarie l-a chemat sub mantia „braţelor părinteşti” în seara de 23 noiembrie 1835, după priveghere, în catedrala episcopală din Buzău. Ioan a devenit monahul Iosif, nume pe care l-a purtat până la buza mormântului din umbra Catedralei Mitropolitane de la Iași, nume pe care îl poartă și în Împărăția lui Dumnezeu.