Însuşi Domnul Iisus Hristos, Care a venit nu să ne înşele, ci să ne descopere adevărul despre lumea şi viaţa duhovnicească, ne-a arătat că există diavol, draci pe care El îi izgonea. (Matei 8:32) Iar în rugăciunea Tatăl nostru, El ne învaţă să ne rugăm nemijlocit aşa: „izbăveşte-ne de cel viclean,” adică de satana.

Iată împotriva cui trebuie să fie îndreptată lupta noastră: împotriva oştirilor nevăzute ale diavolului. Cel care începe să ducă război cu aproapele său face o mare greşeală, pentru că mută frontul şi schimbă obiectul luptei, aducând astfel mare pagubă pentru sufletul său. Chiar şi în cele mai strălucite biruinţe ale sale asupra aproapelui, un astfel de războinic nechibzuit cunoaşte neîncetat înfrângerea, pentru că a îngăduit patimilor sale să îl stăpânească.

„L-am ocărât! O să mă ţină minte!”, se laudă unul care l-a vătămat cu cruzime pe aproapele său. Dar nici nu bănuieşte că, aşa cum albina, atunci când îşi înfige acul în cineva, îşi pricinuieşte sieşi cel mai mare rău, pentru că ea însăşi moare, tot astfel, şi acela care a ocărât pe cineva, a suferit mai mult duhovniceşte decât cel defăimat, pentru că s-a făcut mort pentru iubire şi, de aici, pentru mântuire.

„M-am răzbunat!”, rosteşte un altul, cu mândrie. Sărmanul, nu pricepe cât s-a păgubit, desăvârşindu-se în ură.

„I-am întins o cursă”, îşi freacă mâinile cu o mulţumire rea un al treilea, căci nu vede că singur a căzut într-o capcană mai înfricoşătoare, cea pe care cel viclean i-a aşezat-o înainte, spre a-l prinde în mrejele urii. O astfel de luptă nu naşte biruitori, ci întotdeauna învinşi. Ea nu aduce cinste, ci necinste înaintea lui Dumnezeu şi înaintea îngerilor Săi. Din partea Evangheliei lui Hristos nu-ţi aduci cinste şi nu te încununezi cu biruinţă dacă eşti crud şi răzbunător, ci dacă eşti blând, iubitor, răbdător, împăciuitor.

Ai fost ocărât şi ai răbdat: aceasta este biruinţa nevăzută! Dacă unii te-au batjocorit, iar tu te-ai rugat pentru ei, iată măreţia duhovnicească! Dacă te-au blestemat, iar tu i-ai binecuvântat, iată ruşinea vrăjmaşilor sufletului tău! O astfel de purtare este în duhul Evangheliei, care grăieşte: „Iubiţi pre vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pre cei ce vă blestemă, bine faceţi celora ce urăsc pre voi şi vă rugaţi pentru cei ce vatămă pre voi şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru celui din ceruri, că pre soarele său îl răsare peste cei vicleni şi peste cei buni, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5:44-45)

Şi astfel, lupta duhovnicească nu este împotriva trupului şi împotriva sângelui, ci împotriva duhurilor vicleniei de sub ceruri. Numai ura împotriva lor este virtuoasă şi legiuită, îndreptăţită şi mântuitoare. 

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, pp. 11-12)