Am observat pe mulţi pe care i-am învăţat, când se culcă să facă semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, să zic-aşa: „Doamne, mă rog, primeşte rugăciunea Bisericii şi a tuturor care se roagă pentru noi”. Această rugăciune foarte mult ajută când ai hotărât că ai câteva ore de dormit şi, înainte de a te fura somnul, zici rugăciunea asta.

Oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, sau al unei mâhniri ce duce la deznădejde, este numai şi numai de la draci. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti.

E o întrebare justificată, să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”. Că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!

În noaptea de 27 decembrie 1888, aprinzându-se paraclisul, au fost cuprinse de flăcări şi sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva. Deci, auzind mitropolitul, a venit noaptea acolo desculţ şi, văzând cum arde în foc cel mai de preţ odor al Moldovei, plângea ca un copil nemângâiat. Dar, potolindu-se focul, prin minune au fost găsite moaştele Cuvioasei Parascheva întregi şi nevătămate.

Părintele Sofronie ne povestea că, în timpul războiului cu Germania, poporul rus a trecut prin suferinţe de neînchipuit: milioane de oameni şi-au pierdut viaţa, fie pe câmpul de luptă, fie din pricina foametei. În ciuda vremurilor deosebit de grele, un preot din Moscova le-a propus credincioşilor săi: „Vrând-nevrând, cu toţii postim acum. Să slujim, aşadar, zilnic Sfânta Liturghie şi să ne împărtăşim cu Sfintele Taine”.

În tot timpul anului, mitropolitul Iosif ajuta elevi şi studenţi de toate vârstele, fără alegere. Le dădea hrană, le plătea taxele şcolare, le dădea bani de cheltuială, susţinea studenţi din salariul său în ţară şi peste hotare. Sala de mese de lângă bucătăria mitropolitului era adevărată cantină de şcoală. La sfârşitul anului însă, fiecare era dator să-i înfăţişeze situaţia şcolară. 

Sfântul Antonie nu ştia nici să scrie, nici să citească, însă, ştia Scriptura pe de rost, era un izvor de cunoştinţe teologice-divine. Cel care se smereşte, dăruindu-se total în mâinile lui Dumnezeu, primeşte daruri deosebite de la Dumnezeu. Acela nu poate să greşească nici un cuvânt. Dimpotrivă, spune lucruri nemaiauzite.

Rugăciunea, pentru a fi primită sau, mai bine zis, pentru a fi lucrătoare, trebuie să fie însoţită de post.

Cei ce se află în prăpăstii sau în fântâni adânci, să iasă afară la suprafaţa pământului pentru a-l vedea şi a se folosi de lumina şi de căldura lui.

Povestea de viață și de jertfă a căpitanului Murărescu a avut șansa de a supraviețui pentru că a fost scrisă, la vremea ei, de preotul ortodox român Tr. Scorobețiu, și el victimă de război, și pentru că un coleg de armată al căpitanului a ținut ca familia acestuia să afle unde își doarme somnul de veci fiul, fratele, soțul și eroul răpus pe front. Deloc întâmplător, povestea a ieșit din nou la lumină în Anul Centenarului ― 2018.