Creştinul care se roagă numai de formă e asemenea unei femei care coase de zor, cu acul fără aţă. Coase, coase înainte, dar fără nici un folos. Pierde vremea în zadar. Aşa păţesc şi oamenii lui Dumnezeu care se roagă numai de formă, de obicei numai cu buzele, iar nu şi cu mintea. Acul rugăciunilor aleargă înainte pe treptele zilelor vieţii lor, dar zadarnic, fiindcă lipseşte aţa atenţiei, a cugetării sănătoase, a adunării sau a urmăririi rugăciunilor cu mintea. Lipseşte Duhul Rugăciunii.

Lipseşte cusătura, adică viaţa rugăciunii, lipseşte apropierea şi unirea cu Dumnezeu. Astfel, adeseori observăm cu adâncă durere că rugăciunile celor mai mulţi dintre noi, creştinii, sunt ca un ac ce coase fără aţă, care aleargă înainte în zadar, ca o cusătură de formă, nefolositoare, făcută în gol.

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 42)