Într-o zi a venit la el un om plângând, să se mărturisească: „Înaltpreasfinţite, am slujit ca preot, fără să fiu preot. Am botezat, am spovedit, am îngropat, am slujit Sfânta Liturghie, am împărtăşit oameni. Am făcut cel mai greu păcat! Eu cred că nu mă mai iartă Dumnezeu şi mi-am pierdut sufletul”. După ce l-a spovedit, mitropolitul l-a chemat să-l hirotonescă diacon şi preot. Aşa a judecat bunul păstor ca să mântuiască un suflet de la moarte şi să nu smintească poporul cel binecredincios.

Odată a venit la el pentru ajutor o femeie săracă şi văduvă, cu cinci copii la şcoală, iar el i-a dat tot ce primise milostenie de la oameni în ziua aceea. Altă dată, rostind în taină Psaltirea, s-a urcat în tren, dar nu avea bilet, iar controlorul l-a coborât din tren la prima staţie. „Rămâneţi aici cu Dumnezeu şi cu Măicuţa Domnului!”, a spus bătrânul şi după puţin timp, trenul s-a oprit. Oamenii au înţeles că din cauza bătrânului nu mai porneşte trenul. Auzind controlorul, imediat a plecat pe jos după el, l-a urcat în tren şi a pornit locomotiva.

În anul 1890, Moşul Gheorghe Lazăr a mers să se închine şi prin mănăstirile Moldovei, zăbovind în fiecare sfânt lăcaş. Apoi s-a stabilit definitiv la biserica cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul din Piatra Neamţ, zidită de Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Şi a locuit în clopotniţa bisericii timp de 26 de ani în aspră nevoinţă, ca un adevărat stâlpnic şi sihastru în mijlocul lumii, fiind iubit de toţi şi rugându-se pentru toţi.

„Lasă drăguţă, că picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!” Vară şi iarnă umbla desculţ şi descoperit, oricât de cald sau de ger ar fi fost. Iarna ieşeau aburi de pe creştetul său, iar zăpada şi gheaţa i se topeau sub tălpi, încât toţi se minunau de aceasta şi slăveau pe Dumnezeu. Spuneau părinţii care l-au cunoscut şi bătrânii oraşului că Moşul Gheorghe nu a fost niciodată bolnav, căci darul Domnului era cu dânsul. 

Sub păstoria acestui devotat mitropolit, Seminarul Teologic  „Veniamin Costachi” și-a găsit în sfârșit sălaș și au fost restaurate încă două renumite ctitorii din Iaşi: biserica Sfântul Nicolae Domnesc şi biserica Sfinţii Trei Ierarhi. S-au înnoit, de asemenea cu ajutorul lui, numeroase biserici parohiale, schituri şi mănăstiri, căutând întru toate să imite pe marele său înaintaş, Veniamin Costachi. 

Cele mai alese virtuţi ale mitropolitului Iosif erau însă aceste două: sfinţenia vieţii sale şi milostenia. Cu aceste două mari virtuţi a întrecut pe toţi ierarhii vremii sale, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câştigat respectul celor mari, a ridicat de jos pe mulţi deznădăjduiţi, a adunat în jurul său pe cei săraci şi nebăgaţi în seamă şi a tras spre Hristos pe mulţi creştini cu pilda vieţii sale.

„Avea îndemânare deosebită la desen. Nu odată maică-sa l-a dojenit că-i acoperea pereţii de la spatele casei cu tot soiul de chipuri de oameni, vite, care, căruţe, pe care le zugrăvea cu cărbune cu uimitor meşteşug. Într-un rând a zugrăvit cu cărbune pe-o scândurică, netezită bine, chipul mamei lui, cu atâta asemănare, încât biata mamă l-a lăudat şi, după ce i-a dat un sorcovăţ, a luat scândurica şi-a aşezat-o frumos în casă, pe masă, pentru a o păstra”.

„Intrând în biroul Chiriarhal, preotul şi-a arătat nevinovăţia, aşa după cum era convins Mitropolitul, că la mijloc nu era decât o intrigă a unuia din sfetnicii lui. La finele discuţiei, bătrânul vlădică îşi dezbrăcă rasa şi-l îmbrăcă pe preotul Arion, dându-i binecuvântare să plece liniştit acasă şi bucuros între copii lui.”

„Am cumpărat cărţi de când mă ştiu şi am împărţit cărţi de când mă ştiu… cartea este viaţă!”

Cu inima cât un purice, cu ochii plânși, cu gândul la mama care, în acele momente, stătea în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, străjuită de licărirea candelei… așa am depășit, până acum, greul. Pentru că nu au fost nici puține și nici ușoare examenele mele. Dincolo de orice logică, rugăciunea simplă, neștiutoare, a unei femei de la țară, cu mâinile crăpate de muncă, fără prea multă școală, biruia vajnici profesori, cursuri de bizantinologie sau cugetări ale lui Maxim Mărturisitorul.