Dumnezeu are răbdare cu fiecare dintre noi
În special este de observat că răul are pricini care, de cele mai multe ori, pot fi identificate și uneori înlăturate. De pildă, sufletele „rele”, sunt uneori victimele viciului mândriei și a egoismului; alteori sunt rezultatul unei educații greșite sau produsul unui mediu vicios, infectat de virusul bolilor trupești și sufletești. Nedreptățile sociale, păcatele, războaiele și abuzurile celor tari vin de la oamenii de voință fără simț de răspundere, de la conducători abuzivi, de la ființe răutăcioase care nu vor fi lipsite de răsplata cuvenită faptelor lor. Ce s-ar alege de lumea aceasta dacă pronia divină ar pedepsi oamenii după fiecare păcat... Ar fi numai vaiete și plânsete în lume, și nedreptăți. Pentru că, într-un vinovat pedepsit acum, să zicem cu moartea, se pedepsesc mii de urmași nevinovați, ceea ce ar constitui o nedreptate strigătoare la Cer. Dumnezeu pedepsește, dar El știe răbda și remedia răul cu binele, pe căi și prin mijloace pe care noi, cu un orizont de privire și de cunoaștere așa de limitat, în veci nu le putem descoperi.
În privința aceasta nu trebuie să avem nicio îndoială. El știe că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, și de aceea e îndelung răbdător și bun cu toți. Cam la fel stăm și cu suferințele, durerile și lacrimile „drepților”. Aceștia nu sunt întotdeauna așa de drepți și sfinți precum ni-i închipuim, și, în rândul al doilea, nu putem să negăm marele rol purificator, mângâietor și mântuitor al suferinței. Din suferință se nasc marile idealuri progresiste, capodoperele culturale și personalitățile reprezentative ale omenirii. Ceea ce înseamnă că suferința, când nu este binemeritată, are de atâtea ori un rol providențial și pedagogic, spre binele omului și al societății.
(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 147-148)