Știam că întrebarea „De ce, Dumnezeule?”, care ieşea din lăuntrul meu, era blasfemie, totuşi o bucată de vreme am cultivat-o în mintea mea. Am mărturisit apoi acest gând al meu. Răspunsul Stareţului a fost atât de simplu şi, în acelaşi timp, atât de înţelept: „Să ştii numai un lucru, mi-a spus. Dumnezeu nu greşeşte niciodată!”.

Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8). Mai spune Sfânta Scriptură: Şi demonii cred şi se cutremură (Iacov 2, 19). 

Dacă ascultăm de Dumnezeu, ducându-ne lupta noastră duhovnicească şi dorind binele, Dumnezeu va adăuga în noi harul Său şi bunătăţile duhovniceşti.

Ce poate fi mai frumos decât un om care trăieşte respectând cele zece porunci? Sau decât un tânăr cuminte, care are o prietenie curată, cu care se încununează atunci când vine ceasul, se însoţeşte cu aleasa inimii sale şi aduce pe lume copii frumoşi, cuminţi şi sănătoşi?

Dar dacă noi nu manevrăm întrerupătorul rugăciunii, sufletul nostru nu va vedea lumina lui Hristos şi va rămâne în bezna diavolului.

Cred că toți avem această problemă a rugăciunii făcute mecanic, fără prea mare tragere de inimă. Un lucru care ajută este stăruința, deoarece cantitatea în rugăciune aduce, încetul cu încetul, și calitatea. În ceea ce mă privește, atunci când nu mă pot ruga, mă opresc pur și simplu și zic: „Doamne, Tu îmi vezi sărăcia...” și mă osândesc pe mine însumi, până când osândirea aceasta aduce rușine în inimă și simt că inima începe să ia parte câte puțin la rugăciune.

Avem nevoie să ne luptăm pentru timp, căci prin timpul dedicat rugăciunii transformăm viaţa noastră trecătoare în viaţă veşnică, într-o continuă „neguţătorie” ale cărei roade se adună în veşnicie.

În biserică se cuvine să citim rugăciunile pe un ton neutru, pentru ca cei care sunt de față să poată urmări citirea dacă vor, iar dacă nu, să-și poată urma propriul ritm lăuntric de rugăciune fără a fi stânjeniți. Este inadmisibil să citim pe un ton sentimental și personal în biserică, pentru că îi facem pe ceilalți să-și piardă pacea.

Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufletește, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.

Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu. Dumnezeu l‑a creat pe om și întregul univers din iubire.