Există şi alte feluri de milostenie duhovnicească. De exemplu, îl ajut trupeşte pe un om când nu poate să lucreze sau să se îngrijească. Există atâţia bolnavi, atâţia fraţi de-ai noştri care au nevoie de ajutor. Mă duc şi îl mângâi pe cel deznădăjduit. Toţi suferă de gânduri, de probleme sufleteşti şi toţi au nevoie de milostenia unui cuvânt bun, a unui cuvânt de mângâiere. Îi vizitez pe cei din temniţe, pe bolnavi, pe paralitici, pe păgâni. Îl aduc pe un păcătos la scaunul de mărturisire şi acolo i se iartă păcatele şi se face vrednic de viaţa cea veşnică. Aduc împăcarea unei familii, care este în primejdie să se despartă, şi n-o face. Ajut pe cineva să facă o faptă bună, de milostenie. Şi peste toate, milostenia duhovnicească este rugăciunea pe care o facem pentru toţi fraţii noştri şi, în special, pentru toţi vrăjmaşii noştri.

Noi, care ne numim sănătoşi, să nu-i uităm pe oamenii care suferă! Oamenii aceştia să nu lipsească din rugăciunile noastre şi din grija noastră, să-L rugăm pe Dumnezeu să le trimită răbdare, alinare, vindecare. Trebuie să ne familiarizăm cu durerea fraţilor noştri! Dacă nu facem astfel, nu avem iubire! Dacă-i uităm, ne găsim în afara iubirii lui Dumnezeu. Acesta îi încearcă pentru ca să-i aducă în Împărăţia Lui, iar noi trebuie să-i ajutăm. Să ne gândim, câţi oameni se găsesc în agonia morţii? Viaţa pe care au dus-o îi osândeşte, conştiinţa îi mustră şi le spune: „Acum ce se va întâmpla cu tine?”. Această durere şi această agonie să devină şi ale noastre, şi atunci Dumnezeu, „Cel ce cercetează inimile şi rărunchii”, va cunoaşte această iubire, o va consemna şi se va îndatora pentru ea. Nu doar în viaţa cealaltă ne va dărui şi ne va răsplăti, ci şi în viaţa aceasta va veni vremea când vom fi în greutăţi şi ne va da ajutor, şi-i va lumina pe alţi oameni să se roage pentru noi, aşa cum am făcut şi noi.

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 57-58)