Cele mai alese virtuţi ale mitropolitului Iosif erau însă aceste două: sfinţenia vieţii sale şi milostenia. Cu aceste două mari virtuţi a întrecut pe toţi ierarhii vremii sale, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câştigat respectul celor mari, a ridicat de jos pe mulţi deznădăjduiţi, a adunat în jurul său pe cei săraci şi nebăgaţi în seamă şi a tras spre Hristos pe mulţi creştini cu pilda vieţii sale.

„Avea îndemânare deosebită la desen. Nu odată maică-sa l-a dojenit că-i acoperea pereţii de la spatele casei cu tot soiul de chipuri de oameni, vite, care, căruţe, pe care le zugrăvea cu cărbune cu uimitor meşteşug. Într-un rând a zugrăvit cu cărbune pe-o scândurică, netezită bine, chipul mamei lui, cu atâta asemănare, încât biata mamă l-a lăudat şi, după ce i-a dat un sorcovăţ, a luat scândurica şi-a aşezat-o frumos în casă, pe masă, pentru a o păstra”.

„Intrând în biroul Chiriarhal, preotul şi-a arătat nevinovăţia, aşa după cum era convins Mitropolitul, că la mijloc nu era decât o intrigă a unuia din sfetnicii lui. La finele discuţiei, bătrânul vlădică îşi dezbrăcă rasa şi-l îmbrăcă pe preotul Arion, dându-i binecuvântare să plece liniştit acasă şi bucuros între copii lui.”

„Am cumpărat cărţi de când mă ştiu şi am împărţit cărţi de când mă ştiu… cartea este viaţă!”

Cu inima cât un purice, cu ochii plânși, cu gândul la mama care, în acele momente, stătea în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, străjuită de licărirea candelei… așa am depășit, până acum, greul. Pentru că nu au fost nici puține și nici ușoare examenele mele. Dincolo de orice logică, rugăciunea simplă, neștiutoare, a unei femei de la țară, cu mâinile crăpate de muncă, fără prea multă școală, biruia vajnici profesori, cursuri de bizantinologie sau cugetări ale lui Maxim Mărturisitorul.

Ucenicii au consemnat cum, uneori, mitropolitul Iosif termina banii din salariul său și nu mai avea ce dărui săracilor. Atunci, bătea la ușa ucenicului și zicea cu grăbire: „Împrumută-mi, te rog, 10 lei, căci a venit Hristos la mine și nu am ce să-I dăruiesc”. La sfârșitul lunii, când primea salariul, mai întâi își achita datoriile, apoi miluia pe cei care veneau.

Pe 26 ianuarie se împlinesc anii de când fericitul întru adormire Mitropolit al Moldovei Iosif Naniescu și-a început călătoria către veșnica Împărăție a Tatălui Ceresc. L-a plâns eparhia pe care a păstorit-o cu inspirată înțelepciune, l-au plâns sute de preoți, monahi și monahii, oameni de cultură elevi și studenți. L-au jelit atâtea voci și mâini întinse față de care a arătat o compasiune rar întâlnită.

A rămas în conştiinţa contemporanilor şi a urmaşilor drept un mare filantrop, prin ajutoarele individuale dăruite săracilor şi prin înfiinţarea Societăţii Clerului Român, Binefacerea, care avea misiunea de a ajuta pe copiii de preot rămaşi orfani şi pe preotesele văduve. Numeroşi elevi şi studenţi au fost ajutaţi de Iosif Naniescu să se întreţină pe perioada studiilor.

În localitatea Răzălăi, raionul Sîngerei din Republica Moldova, a fost sfinţită o troiţă din piatră, întru pomenirea mitropolitului Iosif Naniescu.

În prima duminică din Postul Sfintelor Pătimiri, rânduită de Biserică drept Duminica Ortodoxiei, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Catedrala mitropolitană s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de credincioși veniți să primească binecuvântare din partea slujitorilor Bisericii.