Mitropolitul Iosif venea zilnic la Sfânta Liturghie, la Vecernie şi la Utrenie. Îi plăcea să asculte în biserică citirea Psaltirii şi cântarea la strană. În zilele de lucru cânta cu cântăreţii stihiri, tropare, lăudări şi altele, pe care le învăţaseră şi mirenii. Dar cel mai mult le plăcea să cânte fericirile şi cântările Sfintei Liturghii, căci Mitropolitul Iosif trăia bucuria Sfintei Liturghii.

În seara zilei de 25 ianuarie 2018, la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost săvârșită Slujba Privegherii de către un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. La slujba a participat și Preasfințitul Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud. Răspunsurile la strană au fost date de corul Corul Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași.

Centrul Cultural Misionar DOXOLOGIA al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, proiecția filmului „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei – de la portret la icoană”.

Fericit este cel care le va deosebi pe acestea, cel care va despărţi cu sabia Cuvântului ceea ce este bun de ceea ce este rău, căci se va înălţa cu inima, aşa cum spune undeva profetul David (Psalmi 83) că va alerga departe, din toate puterile lui, de valea aceasta a durerii, va urmări bunurile care se găsesc în cer, se va răstigni pentru lume împreună cu Hristos, va învia împreună cu El, va urca în corturile cereşti împreună cu Acela.

Nevoinţa trebuie să se facă cu dreaptă socoteală, după măsura puterii fiecăruia. Deci, nici lăsându-ne în voia ispitelor care ne șoptesc să facem mai mult decât ne țin puterile duhovnicești, ca să ne mândrim sau să deznăjduim, dar nici „lăsându-ne pe tânjală”, neîmplinind cele pe care le-am putea lucra pentru mântuire.

Cel care se află în vederea duhovnicească a lui Dumnezeu mărturiseşte că între zidit şi nezidit nu există nicio asemănare şi că „a-L exprima pe Dumnezeu este cu neputinţă, iar a-L gândi este mai cu neputinţă”.

„Aceasta este cea mai mare asceză: să te stă­pâneşti în boală şi să-I aduci lui Dumnezeu cântări de mulţumire”, învaţă Maica (Amma) Sinclitichia. Şi Părinţii laudă aceste două virtuţi rând pe rând, sub­liniind puterea pe care o au ele de a-l conduce pe bolnav până pe cele mai înalte culmi ale vieţii duhov­niceşti şi de a-i dobândi mântuirea.

Tăcerea este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu.

Acești copii, care acum vă privesc cu respect și cred că vă aflați la o înălțime de neapropiat, vor ajunge și ei la această înălțime, iar voi veți ajunge la înălțimea părinților voștri. Va veni momentul în care puștii care acum se minunează de voi vă vor critica și vă vor condamna. Cu măsura cu care criticați, veți fi criticați.

Cea mai ușoară cruce este cea purtată cu credință și nădejde. Cel mai ușor martiriu este cel pe care-l răbdăm cu aripile credinței și ale nădejdii.