Articolele zilei

Dacă noi Îi cerem ajutorul, Dumnezeu ni-l va trimite cu siguranță

Scrisorile noastre sunt rugăciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mâhnire, alteori cu recunoștință. Să avem curajul de a-I scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie Sfinților. Și să nu deznădăjduim dacă ajutorul nu vine atunci când vrem noi, pentru că, de multe ori, avem de ispășit perioadă de pedeapsă pentru păcatele noastre, timp de pocăință și spovedanie.

Dacă noi Îi cerem ajutorul, Dumnezeu îl va trimite cu siguranță. Mulți păcătoși au avut parte de miracole spre întoarcerea lor la calea Adevărului, pe calea mântuirii. Ce vom face, deci? Vom scrie cu toții scrisori către Cer? Da, vom scrie. Așa cum au scris toți creștinii, încă de la întemeierea Bisericii.

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 64)

Autor: Protosinghelul Nicodim Măndiță
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: