Prin Crucea lui Hristos, iadul se golește, Învierea ni se dăruiește și porțile Raiului ni se deschid
Când preacinstitul părinte s-a așezat, a fost întrebat de către unii: Pentru ce, preacinstite părinte, păzim miercurea și vinerea fără încetare?
1. Către aceștia a dat următorul răspuns: Cum ne-ar fi cu putință să nu păzim miercurea, precum și vinerea? Fiindcă într-una din aceste zile Domnul și Stăpânul nostru Și-a vărsat cinstitul sânge pe lemnul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci[1], ca să reînvieze firea noastră cea stricată, iar în cealaltă zi, iudeii au ținut sfat[2] să-L răstignească și Crucea Domnului cea în patru părți a patra zi[3] a fost făcută, pentru ca Cel ce S-a pironit pe ea să mântuiască firea cea împătrită.
2. Minunate, dumnezeiești și mărețe sunt toate minunile lui Hristos, dar mai minunată decât toate este cinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului. Prin nimic altceva nu se nimicește moartea, decât prin Cruce. Prin Cruce se dezleagă păcatul strămoșesc. Prin Cruce, iadul se golește. Prin Cruce, Învierea se dăruiește. Prin Cruce, porțile Raiului s-au deschis. Prin Cruce, se întărește și se propovăduiește toată taina iconomiei. Prin Cruce, noi, credincioșii, ne deosebim de necredincioși și ne recunoaștem între noi[4].
3. Crucea ne este scut și armă și trofeu împotriva diavolului și ca una ce este sfințită de atingerea de cinstitul Trup și Sânge, pe bună dreptate merită să ne închinăm ei. Și cinstind și ziua ei, ne păzim curați, nu cinstind materia, să nu fie, ci chipul, ca simbol al lui Hristos, al îngropării, al slavei și al Învierii[5].
4. Căci cum nu trebuie cinstită ziua pentru Cruce, fiindcă în această zi a fost făcută, și tot în această zi Domnul a arătat-o pe cer Împăratului Constantin prin stele și i-a zis lui: „În acest semn vei învinge pe dușmanii tăi”[6]! Și tot în această zi, cum am aflat, s-a și descoperit de către preacucernica Elena cinstita și de viață făcătoare Cruce[7]. Și iarăși în această zi Crucea de viață făcătoare, precum și Cel ce S-a pironit pe ea, a fost înălțată la cer de sfinții îngeri, precum istorisesc cei ce au văzut[8] ca să pună temelie zilei. Din toate acestea și altele asemenea, cum nu era pentru noi întemeiat să cinstim ziua cea minunată și preacurată a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci? Căci cel ce crede și este botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și nu păzește întru toate curată miercurea și vinerea[9] – afară numai dacă nu ar fi în ziua aceea altă sărbătoare a lui Hristos, căci în acest caz, le dezlegăm și pe acestea, precum au spus Părinții[10] că toate aceste sărbători au fost înaintea Crucii –, atunci acela este străin de dreapta credință a creștinilor.
(Sfântul Anastasie Sinaitul, Întrebări și răspunsuri, în curs de publicare la Editura Doxologia)
[1] Cf. In 19, 31-34.
[2] Cf. Mc. 14, 1-2.
[3] Numărătoarea zilelor săptămânii la greci începe cu Duminica, prima zi a săptămânii, ziua de miercuri este a patra zi a săptămânii, zi care și prin numărul ei amintește de Crucea Domnului.
[4] Întregul pasaj cf. Sf. Ioan Damaschinul, Expositio fidei 84, 21-24, ed. B. Kotter, Die Schriften des Iohannes von Damaskos, IV, 11; PG 94, 1128-1129.
[5] Cf. Sf. Ioan Damaschinul, Expositio fidei 84, 41-42, ed. B. Kotter, Die Schriften des Iohannes von Damaskos, IV, 11; PG 94, 1128-1129.
[6] Cf. Eusebiu de Cezareea, De vita Constantini, I, 28-30, ed. F. Winkelmann, Eusebius Werke, Berlin 1975, pp. 29-30; PG 20, 944 AC.
[7] Despre căutarea la Ierusalim a adevăratei Cruci a Domnului, a se vedea A. Frolow, La relique de la vraie croix. Recherches sur le développement d’un cult (Archives de l’Orient Chrétien, 7), Paris, 1961, pp. 55-56.
[8] Cf. Sf. Ioan Gură de Aur, De cruce et latrone, homilia I (CPG 4338), PG 49, 403, 413.
[9] Cf. Canones Apostolorum, 64, 69, în P.-P. Joannou, Fonti, I, 2, Roma, 1962, pp. 41, 43; G. Rhallis, M. Potlis, Σύνταγμα τῶν θείων καὶ ἱερῶν κανόνων, vol. II, Atena, 1852, pp. 84, 88.
[10] Cf. Sf. Petru al Alexandriei, Canonul 15 (Sermo de Pascha), ed. P.-P. Joannou, Canons, în Fonti, II, Roma, 1963, pp. 57-58; Teofil al Alexandriei,Canonul 1, ed. P.-P. Joannou, Canons, în Fonti, II, Roma, 1963, pp. 262-263; Pseudo-Atanasie cel Mare, Syntagma ad monachos (CPG 2264), ed. P. Batiffol, Paris, 1890, pp. 123-124, PG 28, 837C-840.
