Lazăr spuse: „Doar acum îmi dau seama cât de lipsit de educaţie sunt eu. Iată, mă aflu la uşile morţii, şi încă nu ştiu ce ar trebui să-I cer lui Dumnezeu. Mă lupt cu Creatorul meu, aşa cum a făcut odinioară Iov, în lucruri care-mi depăşesc rangul şi autoritatea. Învaţă-mă, o, slujitorule al Celui Preaînalt, care este cel mai necesar lucru pe care trebuie să-l ceară omul aflat la porţile morţii, de la Dumnezeul său?”.

Îngerul Domnului îi răspunse: „La sfârşitul şi la începutul călătoriei pământeşti, precum şi în fiecare etapă a acestei călătorii, lucrul cel mai de seamă pentru călătorul cel pământesc este să ceară două lucruri de la Dumnezeu: mai întâi, iertarea păcatelor, iar cel de-al doilea, dăruirea Duhului lui Dumnezeu. Tot ceea ce este plin trebuie să fie mai întâi golit, ca să poată fi iar umplut. Trebuie mai întâi curăţit, şi apoi împodobit. Duhul lui Dumnezeu nu intră într-o casă ocupată de către un rob îndrăcit al păcatelor, şi defel nu împodobeşte o casă necurată nici cu prezenţa Sa şi nici cu cereştile Sale daruri. Omul este în chip minunat alcătuit din trup, suflet şi duh (duhul, ca partea cea mai fină a sufletului). Duhul este motorul şi stăpânul întregii fiinţe a omului. Aşa precum este duhul, la fel vor fi şi mişcările sufletului şi ale trupului. Aşa cum e duhul, la fel este şi omul. Duhul mişcă sufletul, iar sufletul mişcă trupul. „Duhul este cel dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic” (Ioan 6, 63). Chiar şi cetele îngereşti din Împărăţia Cerurilor vieţuiesc şi sunt puse în mişcare doar de Duhul lui Dumnezeu. Din acel Duh izvorăsc pentru noi, îngerii, patru izvoare ale harului: adevărul, dragostea, viaţa şi bucuria. (Sfântul Nicolae Velimirovici)

(Sfântul Ierarh Nicolae al Ohridei și Jicei; Fericitul Arhimandrit Justin Popovici, Taina și semnificația bătăliei de la Kosovo, traducere din limba engleză de Paul Bălan, Editura Anestis, 2013, pp. 76-77)