Articolele zilei

Să ne rugăm Domnului Hristos și după aceea Maicii Domnului!

Cerem de la Maica Domnului ridicare din robia patimilor. De atâtea și de atâtea ori avem probleme în lumea aceasta din pricina unor gânduri care nu sunt comune, care ne robesc, care ne asupresc, care ne chinuiesc. Dar dacă scăpăm din robia cugetelor, avem limpezime, avem seninătate, avem bucurie și putem fi încredințați de ajutorul Maicii Domnului.

Înainte cu mai mulți ani, știu eu, vreo șapte, am citit o carte intitulată Faceți ceea ce vă va spune El! (cuvinte spuse de Maica Domnului la nunta din Cana Galileii). Autorul acestei cărți pune o problemă pe care mi-am pus-o și eu cu mult timp în urmă: că oamenii de astăzi sunt mai puțin cinstitori ai Maicii Domnului, deși există unii care sunt mai mult decât trebuie cinstitori ai Maicii Domnului.

Nu-i bine nici așa! Bine este s-o avem pe Maica Domnului acolo unde ne-o prezintă Biserica. Să nu ne adresăm Maicii Domnului mai mult decât Domnului Hristos, ci să ne adresăm Domnului Hristos și după aceea Maicii Domnului.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, pp. 56-57)

Autor: Arhimandritul Teofil Părăian
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: