Ca îngrădire a minții neastâmpărate și lesne de abătut, Părinții nu au găsit un alt mijloc mai potrivit decât pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu și ne-au învățat acest lucru în termeni corespunzători.

Părinții noștri cei purtători de Dumnezeu, deținătorii a toată experiența, desăvârșindu-se cel mai mult în strădania lor în fericita rugăciune, ne-au predat drept cea mai folositoare metodă pentru asemănarea cu Dumnezeu, chemarea pe cât posibil continuă a lui Iisus Hristos, prin intermediul acestei scurte rugăciuni. Această invocare de un singur gând (monologică) este preferată și se impune să fie exersată în rugăciunea individuală a fiecăruia și, în special, a monahilor, a căror grijă principală și lucrare fundamentală este rugăciunea neîncetată.

Din mărirea câtă i se cuvine lui Dumnezeu, noi îi oferim din partea noastră câtă putem, dar cu conștiința că lui Dumnezeu i se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea.

Fiul este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veşnicie, iar Duhul Sfânt e căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile şi să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina şi căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – Preasfânta Treime.

Omul este icoană vie a Sfintei Treimi pe pământ, are minte, cuvânt şi duh. Mintea este chipul Tatălui, cuvântul este chipul lui Hristos, iar duhul cel de viață făcător este chip al Duhului Sfânt.

(Foto) Sărbătoarea Cincizecimii la Catedrala Mitropolitană din Iași

După pogorârea Duhului Sfânt comunitatea ucenicilor lui Hristos devine Biserică, adică adunarea tuturor celor aleşi din lume care cred în Sfânta Treime, sunt botezaţi şi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine ale lui Hristos, prin lucrarea şi datorită prezenţei Duhului Sfânt în ea. 

În Evanghelie se spune limpede că vremea învierii ei sosise deja; rămăsese puţin de făcut: „nu era încă Duh Sfânt – de ce? – pentru că Iisus încă nu Se proslăvise” (In. 7, 39). Dar iată că Domnul a înviat, S-a înălţat la cer întru slavă, Duhul Dumnezeiesc S-a pogorât şi omenirea a înviat, respirându-L.

S-a arătat în chip de foc ca să le ia şi să le dea ceva – şi anume să ia de la ei tot păcatul, toată neputinţa şi teama şi necurăţia sufletească, şi să le dăruiască putere, lumină şi căldură. Focul simbolizează aceste trei lucruri: puterea, lumina şi căldura. Ştii cât este focul de puternic, ştii cât este de luminos şi cum încălzeşte.

Numai în caz de ucidere se trimite în judecată? Numai această ucidere trebuie pedepsită? Atâţia răufăcători care ucid pe încetul, cu cuvântul, cu pâra, cu mânia, trebuie lăsaţi în pace, pentru că n-au ajuns la a ucide în înţelesul concret?