Credincioșii, preoții, călugării și călugărițele, dar mai ales pacienții și cadrele medicale din județele Iași, Neamț și Botoșani, au primit astăzi un semn de încurajare în contextul crizei coronavirusului. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, au trecut prin orașele Iași, Roman, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Botoșani și Hârlău. Deplasarea s-a făcut fără închinarea credincioșilor la sfintele moaște, fără participare colectivă, fără slujbe oficiate, respectându-se măsurile luate de autorități pentru combaterea epidemiei.

Vă prezentăm programul slujbelor transmise live în cea de-a șasea săptămână a Postului Mare:

Pocăința nu înseamnă doar să înțelegi greșeala din trecut, ci și să începi procesul de schimbare.

Catastrofele şi cataclismele ne descoperă relativitatea vieţii şi a bunurilor pământeşti, ne trezesc conştiinţele adormite sau pervertite, ne aduc aminte de Dumnezeu şi ne îngrozesc de dezordinea care ar domni în lume dacă s-ar călca legile lui eterne.

Religia este comuniunea filială de iubire sfântă dintre Dumnezeu şi om, trăită înlăuntrul inimii şi manifestată în afară prin credinţă, cult, virtuţi şi fapte bune.

Dumnezeu ştie că omul nu-i totdeauna numai păcătos, după cum nu-i totdeauna nici sfânt, şi de aceea e îndelung răbdător şi bun cu toţi.

Patimile ne întristează, dar pricinile lor totuși continuăm să le iubim. Păcatele nu le dorim, dar pricinile păcatelor le primim bucuros. Cel care iubește pricinile și temeiurile patimilor, acesta și fără să vrea este încă supus patimilor. Cel care își urăște păcatele, se oprește de la ele și le mărturisește, este iertat. Este cu neputință să lase cineva altfel obiceiul păcatului decât numai să capete dușmănie față de el și este cu neputință să dobândească iertarea păcatelor fără mărturisire.

Florile înfloresc nu doar în pustie, ci și în lume. Cu cât omul se va aduna înlăuntrul său, cu cât se va desprinde de multele lui preocupări, de multele griji, de multa zarvă și de zgomot și cu cât se va apleca asupra lui însuși și va prăși grădina inimii lui și o va plivi, cu atât mai mult va găsi în ea flori ale Raiului. 

Unul dintre cele mai grele lucruri este să-și vadă omul inima lui, să-și cerceteze gândurile lui, să se cunoască bine pe sine însuși. Ne cutremură golul nostru lăuntric. Ne temem, cum am spus-o de atâtea ori, de înfruntarea și de cuvântarea cu noi înșine. Nu vorbesc aici despre o plimbare fără scop în trecut, despre  o dispoziție de reverie retrospectivă. Este necesară o judecare a noastră întru cunoștință. Ce am făcut și ce nu am făcut, de ce am făcut-o și de ce nu am făcut-o.

„Fecioria duhovnicească poate fi dobândită de toţi, şi de cei căsătoriţi, şi de cei necăsătoriţi. Monahii care nu au fecioria duhovnicească sunt nefericiţi, căci nici nu nasc în zona firească, în zona trupească, nici nu îşi transferă existenţa în Rai.”