Cuvântul „Paşti” vine de la pasha, un cuvânt evreiesc, care înseamnă trecere. Noi la Sfintele Paşti sărbătorim altceva decât evreii, şi anume trecerea de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer.

Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii O laudă în Ceruri, și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inima curată să Te slăvim!

Noi credem că în veşnicie raiul cel de dincolo de lumea aceasta va fi aşa cum e raiul anului bisericesc, o izbucnire de bucurie în legătură cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemănătoare cu cea din Rai. De aceea zicem că această săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai şi de bucuriile lui.

Ceea ce este uimitor e faptul că aceste ouă, pe care episcopul sau preotul le binecuvântează în noaptea de Paşti, rămân nealterate o mare perioadă de timp, uneori chiar până în anul următor, aşa cum am constatat noi aici la mănăstire. 

Trebuia să se împlinească prorocia lui Isaia: „Cei ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii, lumină va străluci peste voi”.

La porţile iadului, când a venit Mântuitorul şi au strigat că vine Împăratul slavei, zice că diavolul a început să vorbească cu cei mai mari ai lui: „Taci, că-i om, pentru că în Grădina Ghetsimani se temea de moarte. Dacă ar fi fost Dumnezeu, nu s-ar fi temut de moarte”.

După cum a binevestit pacea celor de pe pământ, slobozenie celor robi și vedere celor orbi, şi celor care au crezut a devenit pricina mântuirii veşnice, iar celor care n-au crezut, mustrare a necredinţei, tot astfel şi celor din iad.

Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf la Catedrala mitroplitană din Iași