„Gândului care caută să se ghiftuiască cu mâncare şi băutură şi nu se uită la stricăciunea ce răsare din ghiftuirea pântecelui: «Când vei mânca şi te vei sătura, atunci ia seama să nu-L uiţi pe Domnul Cel ce te-a scos din ţara Egiptu­lui, din casa robiei»” (Deuteronomul 6, 11b-12).

„Gândului care pofteşte să se sature cu mâncare şi băutură şi crede că din acestea nu va veni niciun rău pentru suflet: «A mâncat Iacob şi s-a săturat... şi L-a părăsit pe Dumnezeu Cel ce l-a făcut şi s-a îndepărtat de la Dumnezeu, mântuitorul său»” (Deuteronomul 32, 15).

„Gândurilor care ne stârnesc să ne umplem pântecele cu pâine şi apă: «Pe cel necredincios să nu-l aduci la păşunea drepţilor, şi să nu te laşi înşelat de saţul pântecelui»” (Pilde 24, 15).

În timp ce sugestiile gândurilor răutăţii par să nu aibă alt scop decât acela al îmbuibării fără griji, replicile scripturistice aruncă o lumină pătrunzătoare asupra ispitelor abisale care se ascund în spatele ei. Omul îşi umple fără să bănuiască stomacul, dar atât de mult se lasă înşelat de această întărire a trupului, că îşi uită Dumnezeul!

(Ieroschimonahul Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, p. 73)