Nu e un fapt istoric petrecut acum două mii de ani, ci un eveniment care se repetă de-a pururi şi în fiecare ceas.

Întăreşte-ne, Doamne, cu Duhul Tău cel Sfânt să avem cuvânt, să avem îndrăzneală, să avem curaj, să ne ducem crucea cu credinţă, să mergem pe urmele paşilor Tăi! Alungă de la noi frica, uitarea, lenea, îndoiala, egoismul şi duhul iubirii de cele pământeşti, ca să putem urca uşori pe Golgota mântuirii!

În Ortodoxie, numai prin suferință scapi de suferință. Deci nu se poate salva lumea decât cu jertfă.

Să fim gata să ne spălăm picioarele unii altora, adică să ne curăţim. De obicei, noi avem o tendinţă de denigrare, de a scoate în evidenţă nişte neputinţe, nişte răutăţi, nişte insuficienţe.

Ne spun Sfinții Evangheliști că Mântuitorul Hristos, din când în când, se retrăgea în loc deosebi, adică în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un pustiu, ca să se roage.

Pe bărbatul care are egoism nici cei mai intimi prieteni ai lui nu-l iubesc, că e o urâciune să ai egoism.

Şi, dacă te-ai dus cu smerita cugetare în sufletul tău, să ştii că atunci se pogoară harul Sfântului Duh spre mintea duhovnicului şi o să spună aşa nişte cuvinte că şi el o să se mire de unde i-a dat Dumnezeu mintea aceea, ca să te sfătuiască pentru salvarea sufletului tău.

Precum Fiul lui Dumnezeu la Cina Cea de Taină S-a ridicat, S-a încins cu ştergar, Şi-a suflecat mânicile şi a început să spele picioarele ucenicilor Săi, întocmai şi cel smerit este gata să slujească tuturor ca un rob, fără să vadă în asta vreun merit.

Odată ce duhovnicul ţi-a zis „Dumnezeu să te ierte!”, ceea ce a fost scris în catastifurile satanei s-a şters. De-acuma eşti dator ca să nu mai faci păcate.

Cinci dintre ele erau înţelepte, iar cinci nebune (Matei 25, 2), adică cele neînţelepte păstrau doar fecioria cea dinafară, iar pe dinăuntru se întinau prin cugete necurate şi mai erau biruite şi de alte patimi – iubire de arginţi şi trufie, zavistie şi ură, mânie şi ţinere de minte a răului şi îndeobşte de neînfrânare.