Moartea reprezintă momentul şi calea prin care, oricât de despărţiţi am fi fost, oricât de nedesăvârşită ar fi fost unirea sau armonia noastră cu Dumnezeu, ne înfăţişăm înaintea feţei Domnului nostru, Mântuitorului lumii. Nu a spus El, şi nu o dată: „Nu am venit să judec lumea, ci să o mântuiesc”? (Ioan 12, 47) Vom sta înaintea Lui, a Celui Care este însăşi Mântuirea!

Praznicele bisericeşti ne pun întru cunoştinţă cu privire la purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, ne învaţă să Îl iubim pe Dumnezeu şi să Îi mulţumim şi totdeauna să avem în vedere viaţa viitoare, care nu va avea sfârşit, şi să ne pregătim de ea.

Şi am înţeles atunci că nu el mi-a spus „Hristos a înviat!”, că a fost îngerul Domnului.

Renunţarea de sine devine parte a ritmului vieţii noastre, lucrul de care avem nevoie cei mai mulţi dintre noi. Postul face posibilă sărbătorirea, savurarea unei mese într-adevăr bune ca semn de bucurie. Când ai postit cu stricteţe de-a lungul Postului Mare, poţi cu adevărat sărbători la Paşti, atunci când mănânci „viţelul îngrăşat”.

Mi-aduc aminte la Paştele din 1948, colonelul ne-a făcut la toţi câte un cozonăcel şi câte un ou roş, ce nu văzuseră ruşii de 30-40 de ani. La fiecare ne-a dat comandantul câte un ou roş.

Fără darul minunilor între oameni ne putem mântui, dar fără darul preoţilor, al iertării păcatelor, nimeni nu se mântuieşte. Şi preotul nu te poate dezlega dacă tu nu vii să-ţi mărturiseşti asupra ta păcatele tale.

Vă prezentăm programul slujbelor transmise live în Săptămâna Luminată, la Catedrala Mitropolitană din Iași: