Trebuie să cunoaştem experienţial ce înseamnă să fii slab, dacă dorim să cunoaştem tăria lui Dumnezeu, aşa cum Hristos şi exemplifică, şi afirmă: „Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9).

Sfântul Irineu trimite la cazul lui Iona ca analogie pentru înţelegerea înţelepciunii lui Dumnezeu în aceste chestiuni. Prin lucrarea lui Dumnezeu, o balenă l-a înghiţit pe Iona, nu pentru a-l ucide, ci pentru ca lui Iona să i se ofere un prilej de a învăţa. Prin faptul că a stat în burta balenei timp de trei zile şi trei nopţi, fiind apoi aruncat afară de aceasta în chip neaşteptat, Iona a conştientizat că este un slujitor al Domnului, Care a făcut cerul şi pământul. Tot astfel, sugerează Sfântul Irineu, atunci când a pregătit dinainte planul de mântuire pus în lucrare de Domnul prin semnul lui Iona, Dumnezeu a îngăduit neamului omenesc să fie înghiţit de chitul cel mare dintru început.

Din nou, Dumnezeu a făcut aceasta nu pentru ca neamul omenesc să piară, ci pentru ca oamenii, odată ce vor fi primit mântuirea, să ştie că nu au viaţa din sau în ei înşişi. Ci, în schimb, Să-L recunoască pe Dumnezeu drept Făcător, iar pe ei înșiși făpturi ce depind de viața și existența ce vin de la Dumnezeu și pe care doresc să le primească.

În acest plan providenţial, neamul omenesc reuşeşte să-şi cunoască slăbiciunile, dar în acelaşi timp şi măreţia lui Dumnezeu vizibilă în propria lor slăbiciune, preschimbând ceea ce este muritor în nemuritor şi ceea ce este stricăcios în nestricăcios. Iona este, aşadar, un semn al neamului omenesc pieritor, dar şi un semn al Mântuitorului, deoarece chiar prin propria Sa moarte Hristos a biruit moartea.

În cele din urmă, Sfântul Irineu completează spunând că doar astfel pot fi create făpturi care pot să-I răspundă lui Dumnezeu cu dragoste, care pot să I se alăture în dragoste, şi astfel, îndrăgostiţi, ajung să devină părtaşi la existenţa Lui. Orice altă cale ne-ar fi prefăcut în ființe automatizate. Prin urmare, el concluzionează – oarecum şocant – că dacă nesocotim toate acestea, şi mai ales nevoia de cunoaştere experienţială a propriei noastre slăbiciuni: „Omorâm omul din noi”.

(Părintele John Behr, A deveni om. Meditații de antropologie creștină în cuvânt și imagine, traducere Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 61-64)