Citirea Scripturii nu numai că îţi luminează sufletul, dar prin rugăciune şi prin lectură neîncetată, descoperi lucruri pe care nu le-ai descoperit nici prima oară, nici a doua, nici la a zecea lectură a Sfintei Scripturi.

Dar în clipa când apare el, inima ta ştie că este el, nu mai zici: „cred”, ci spui: „El este!”. Aşa este şi sfârşitul veacurilor, vor fi semnele care vor spune precis că este sfârşitul veacurilor. Toate celelalte, cum spune Iisus, „vor fi semne, dar să nu vă speriaţi, încă nu este sfârşitul lumii”.

Dorinţa şi îndemnul meu din inimă şi de la Dumnezeu este: postiţi, curăţiţi-vă sufletul şi inima, iertaţi şi cereţi iertare, spovediţi-vă şi primiţi cu cinste şi cu vrednicie Trupul şi Sângele Domnului.

O condiţie esenţială pentru sporirea duhovni­cească este paza conştiinţei neprihănite dinspre patru părţi.

Necontenit în legătură cu poporul, ca şi mănăstirile de astăzi, aceşti sihaștri, între sfaturile pe care le dădeau credincioşilor, îi învăţau şi rugăciunea neîncetată.

Mi-aduc aminte din proprie experienţă, zilele în care întreaga obşte ne înşiram în faţa Sfintelor Uşi pentru Sfânta Împărtășanie, mi-au rămas pentru totdeauna ca zile de mare sărbătoare.

Cel care nu se îndură să arunce nimic, se scufundă cu toate averile sale, alege moartea trupului şi a sufletului.

Dacă nu respecţi tradiţia, care e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică, cum să mai ai pretenţia să rezişti în faţa loviturilor prezentului şi viitorului?

Simțirea lăuntrică trebuie să vă spună că nu îi cinstiți ca pe Dumnezeu și nu îi socotiți cea dintâi cauză a bunurilor cerute, ci numai instrumentul dăruirii lor.

Asemenea unei case căreia-i trebuie temelie solidă şi adâncă, ca să poată rezista mult timp, aşa şi Biserica are la temelia ei trupurile mucenicilor ce şi-au dat sângele şi viaţa din dragoste pentru Hristos, atingând culmea dragostei dumnezeieşti.