Dacă este înzestrat cu capacităţi deosebite, va dubla sau va tripla investiţia – darul – ce i-a fost oferit. Cel mai puţin înzestrat va obţine ceva mai puţin, dar va avea şi el rezultatul său. Nimeni, însă, nu are dreptul să facă la fel ca sluga din pildă care a îngropat talantul.

Noi trebuie să avem roade continuu, pentru că nu știm în ce timp va trebui să dăm seama de roadele noastre. 

În Săptămâna Mare s-au săvârşit nişte lucruri cât se poate de mari: patimile şi moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc. 

Mulţimea, entuziasmată de minunile şi predicile Lui, L-a întâmpinat cu „Osana!” şi aşternea ramuri de finic la trecerea Sa (Matei 21, 15). L-a simţit ca pe Mesia, Împăratul, Eliberatorul. Mulţi dintre aceştia însă, din nefericire, împinşi de către arhierei, cărturari şi farisei, vor striga: Răstigneşte-L, răstigneşte-L!, o schimbare obişnuită a celor imaturi, oportunişti, fricoşi. Acest lucru se repetă continuu în istorie. 

Roadele smochinului – produse ale firii, ale naturii naturale – sunt subordonate ciclurilor de rodire, însă devotamentul oamenilor nu cunoaşte soroace şi pauze. Interpretarea alegorică se impune: smochinul e omul, iar smochinul neroditor e omul şi el neroditor, rece, aspru, nereceptiv chemărilor cereşti.

Duminică au ieşit în întâmpinarea Lui cu ramuri de finic şi cu stâlpări, şi Vineri L-au bătut fără omenie şi l-au rănit.

De 2000 de ani, Iisus cu bunătatea, cu blândeţea, cu înţelepciunea Lui bate la uşa inimii fiecăruia, ca să-I deschidem. Dar trebuie să mărturisim că şi în noi înşine coexistă două căi: şi da; şi nu; şi Îţi deschid, şi nu-Ţi deschid. Ştiu că mă ajuţi, dar ştiu că-mi restrângi şi voia mea de ticălos. Aşa cum spune apostolul Pavel: „Nu fac binele pe care-l voiesc, ci fac răul pe care nu-l voiesc”. 

O altă caracteristică a monahismului românesc este accentul deosebit pus pe latura practică a vieţii duhovniceşti.

În el culminează gingăşia, sensibilitatea, transparenţa şi ele se asociază curăţiei, atenţiei generoase faţă de oameni, disponibilităţii prin care el participă cu toată fiinţa sa la problemele şi necazurile lor.

Nu cu lenevie să grăim despre minunile Domnului, ci să îndrăznim pe cale, necruţând truda, să mergem în întâmpinarea Lui, păşind fără tăgadă. Acestea aducem noi în dar lui Iisus Hristos, năzuind la înălțimile cerului.