Trebuie să ştiţi, bucuria mea, că o faptă bună aduce roadele Sfântului Duh numai când se face din iubire pentru Hristos. Fapta bună, desigur, chiar şi dacă nu se face pentru Hristos, nu încetează să fie bună. Scriptura scrie: În orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El (Fapte 10, 35). Cât de plăcut îi este lui Dumnezeu omul care lucrează dreptatea, se vede şi din întâmplarea din Evanghelie a sutaşului Corneliu. Corneliu era temător de Dumnezeu şi foarte milostiv. Acestuia deci, pe când se ruga, i-a apărut un înger al Domnului şi i-a spus: Aşadar, trimite la Iope şi cheamă-l pe Simon cel ce se numeşte Petru (Fapte 10, 32). Petru i-a vorbit lui Corneliu despre viaţa veşnică, şi a crezut acesta şi toată familia sa.

Domnul foloseşte toate mijloacele Lui dumnezeieşti pentru a da prilejul unui asemenea om, ca răsplată pentru faptele sale bune, să nu fie lipsit de fericirea veşnică.

Din povestirea aceasta evanghelică tragem concluzia că Domnul, în ceea ce priveşte faptele bune care nu se fac din iubire pentru El, se limitează la a ne da mijloace pentru ca noi să le folosim. Şi de noi depinde dacă le folosim ori nu. Iată de ce le-a spus Domnul evreilor: Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar pentru că acum ziceţi: Vedem [...], păcatul vostru rămâne (Ioan 9, 41).

Aşadar, când cineva săvârşeşte fapta bună precum Corneliu, nu pentru Hristos, dar după aceea va crede în El, atunci faptele sale bune vor fi socotite ca şi cum s-ar fi făcut pentru Hristos. Însă dacă nu va crede în Hristos, nu are dreptul să se vaite că faptele lui bune n-au adus roade. Căci fapta bună se dovedeşte de folos numai când se face din iubire pentru Hristos, iar atunci aceasta şi în viaţa pământească ne umple cu harul Sfântului Duh. Şi după cum s-a scris: Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură (Ioan 3, 34).

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 359-360)