Iar dacă noi nu ne vom căi pentru păcatul judecării, adică nu ne vom opri să-i judecăm pe cei de aproape, negreşit vom ajunge să suferim fără mângâiere tot felul de necazuri.

Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”.

Pocăinţa este înnoirea vieţii, ceea ce înseamnă să ne lepădăm (eliberăm) de trăsăturile negative, să ne îndreptăm (întoarcem) spre binele absolut.

Prin gândurile noastre virtuoase, paşnice, liniştite şi desăvârşite ne influenţăm şi pe noi înşine şi răspândim această pace pretutindeni în jur, şi în familii, şi în societate, şi oriunde.

Am înţeles încă o dată, încă puţin, că iubirea pe care ne-o poartă El poate deveni, la un moment dat, în ochii celorlalţi, banală – ea este atât de simplă, încât orice cuvânt în plus, care încearcă să o explice, pare să o schimonosească!

Stă în puterile noastre să ne împăcăm cu Dumnezeu. Dar fără de credinţă nu mai ajungem nicăieri: fără credinţă nici nu bănuim nevoia unei împăcări.

Cât de nerecunoscător sunt eu faţă de Tine, Dragostea mea! Ruşinea mă cuprinde fiindcă am fost nerecunoscător faţă de Tine. În timp ce Tu nu Te desparţi de mine nicio clipă, eu mă despart de Tine în somn ori în vis. 

Cine împarte are cât îi trebuie, cine nu împarte trudeşte singur să-şi care poverile. 

Te vindeci sufleteşte, te vindeci şi trupeşte, te echilibrezi în toate, gândeşti altfel viaţa ta dacă iei mijlocitor cuvântul lui Dumnezeu. 

Ori de câte ori credincioşii au necazuri mari, judecăţi, boli grele, operaţii sunt datori să facă rugăciuni cu post, ziua şi la miezul nopţii sau când poate fiecare, citind câteva catisme la Psaltire şi Paraclisul Maicii Domnului.