Articolele zilei

Nu este pe pământ vreun om care să fie lipsit de cruce

Mult îndurăm în această viaţă necazuri de tot felul, adică ne purtăm fiecare crucea. Nu este pe pământ vreun om care să fie lipsit de cruce. Şi pentru a purta cu uşurinţă crucea lui Hristos, pe care o dă Domnul, aşa cum zice: „jugul Meu este bun și povara Mea este uşoară” (Matei 11, 30), este nevoie de harul lui Dumnezeu. De ce oameni cu aceeaşi boală sunt unii deznădăjduiţi, descurajaţi, îngroziţi, iar alţii sunt senini şi zic: „În toate este voia lui Dumnezeu”? În virtutea faptului că harul lui Dumnezeu în unul este, în altul – nu.

Dacă omul împlineşte poruncile lui Dumnezeu, dacă are smerenie, Domnul îi trimite har. Domnul nu-l lipseşte pe om de cruce, deoarece fără cruce nu ne putem mântui, însă El îi dă omului har, ca să îndure toate necazurile. Şi dacă vom avea în inimă harul lui Dumnezeu, toate necazurile de care vom avea parte le vom îndura foarte uşor, liniştiţi, cu dârzenie, pentru Hristos, pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru a ne izbăvi de păcate. (Protoiereul Dimitrie Smirnov)

(Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 37)

Autor: Protoiereu Dimitrie Smirnov
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: