Mă duc. „Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim și dacă murim pentru Domnul murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 7-8). Tu păzește testamentul, iubirea...

Părea mirat cum niște oameni destoinici, sănătoși și culți, se închid din voință liberă în mănăstirile și sihăstriile Sfântului Munte, privind numai la dreptatea de după moarte.

Fiul meu, mi-a zis, crede mie că Dumnezeu vede. Nu zice Domnul: „Cel ce mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu, și Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21)?

Duhul trândăviei (lenea) este cauza tuturor păcatelor, pentru că otrăvește energia duhovnicească de la însuși izvorul său.

Chemarea lui Dumnezeu îi călăuzește pe cei care doresc să se convertească la credință.

Smerenia este cunoașterea locului propriu, a pro­priilor capacități și limitări, este acceptarea băr­bătească a ceea ce suntem și cum suntem.

Dorințele noastre ne dărâmă. Iată, ostenește-te, nu e vreo mare greutate a se ruga omul la Dumnezeu, dar trebuie să se deprindă din inimă.

Gândurile noastre sunt acum împrăștiate – una facem și alta gândim. Scăparea este în rugăciune. Pentru fiecare lucrare este de nevoie de concentrare; și în rugăciune ne trebuie luare-aminte și concentrare.

Toți doresc să se apropie de acest suflet. De ce? Pentru că are gânduri pașnice, iar pacea are înrâurire asupra sistemului nervos al tuturor ființelor vii.

Asta este lupta de gând, adică să se elibereze cu orice chip, să se „dezinfecteze”, să se curețe mintea, gândurile.