„Părinte, binecuvântați-mă să nu mănânc slănină (carne).” La care Părintele îi răspunde: „Cum se spune în popor, slănină (carne) nu putem mânca, dar pe oameni, da”.

Spune sufletului tău: „Ce faci aici? Du-te, scapă la Dumnezeu!”.

Precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului.

Nu mulți au harisma lacrimilor, ci numai cei care au mintea sus, numai cei care uită de cele pământești, cei care nu poartă grijă de trup, numai cei care nu știu deloc dacă este lume, numai cei care și-au omorât mădularele lor cele de pe pământ, numai acestora li se dă plânsul lacrimilor.

Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiți să rămână împreună până la ziua învierii și să se bucure, așteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască.

Este nepotrivit să mulțumim pentru sănătatea trupului doctorilor, care ne dau leacuri amare și neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulțumim pentru cele ce ni se întâmplă cum trebuie.

Și cei care au trăit cu puține, și cei care au viețuit în slavă și bogăție ies din viață neluând nimic din desfătarea și bogăția vieții.

Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea și cum rătăcim în întunericul unei vieți cu păcate, necunoscându-ne pe noi înșine.

Păcatul se vindecă prin afundarea în valurile cele adânci ale pocăinței și ale harului. Dumnezeu te va curăți de toate păcatele! Vei ieși din baia duhovnicească a Tainei Sfintei Spovedanii cu sufletul curat și înnoit precum cel al unui prunc!

Dintre cei zece leproși primitori de milă, adică vindecați, doar unul se întoarce la picioarele lui Iisus și spune: Mulțumesc! Și acesta era de alt neam. El devine un alt om, ceilalți nouă niște chinuiți, după slovele Sfântului Ioan Gură de Aur, „fiind torturați cei care, împlinindu-li-se dorința, rămân lipsiți de mulțumire”.​