În viața aceasta din afara Bisericii suntem atacați de o serie întreagă de argumente lumești. Nu vreau să spun că cineva anume ne agresează, ci că ne sună mereu în urechi informațiile acestea... Ne sună în urechi până când ajungem să vorbim ca ei, să gândim ca ei!

Dacă într-adevăr cineva ți-a făcut rău, du-te și te împacă cu el. Dacă nu vom ierta pe aproapele nostru, nici Dumnezeu nu ne va ierta pe noi. Câte greșeli nu facem în fiecare zi? Câte păcate nu săvârșim cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul?

Fiți credincioși, fiți buni, fiți iertători! Adeseori spun: viața în comun este dură. Trebuie să știi să te faci iertat. A ierta este mai ușor decât a cere iertare.

Nu putem să refuzăm ultima împărtășanie care îl însoțește pe om, dacă el dorește aceasta. Este adevărat, canoanele impun câteodată interdicții și îndepărtarea de la Biserică, chiar și pe patul de moarte. Însă, de obicei, interdicțiile sunt excluse în cazurile celor aflați pe patul de moarte.

A scoate la iveală o astfel de pătimire și a convinge bolnavul să se pocăiască implică o mare nevoință, necesită mare pricepere, cere multă dragoste și purtare de grijă din partea duhovnicului.

E de trebuință ca duhovnicul, prin rugăciunea lui, prin viața lui, să atragă binecuvântat ajutor de Sus, pentru că doar oamenii cu viață sfântă, care acționează cu alte metode, care dispun de binecuvântate daruri, care știu să se roage, să cheme ajutor de la Dumnezeu și să arate binecuvântată putere dumnezeiască spre omul neputincios și suferind.

Atât de puternică și înaltă este smerenia, încât Îl poate milostivi pe Dumnezeu când se mânie, ca să șteargă toate păcatele.

Dacă disprețuiești cinstirea și nu vrei să primești cinste, Dumnezeu te va vădi. Fericit cel ce întru toate se smerește, căci acela se va înălța.

De credința în Dumnezeu sunt strâns legate nădejdea și dragostea pentru Dânsul. Și „fără de credință nu este cu putință a bineplăcea: căci cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că este, și că acelora ce caută pre dânsul, dătător de plată se face” (Evrei 11, 6).

Dacă nu este pace în sufletele oamenilor, nu este nici afară, între oameni.