Părintele Paisie era înainte de toate un părinte al iertării și al binecuvântării, când era prea obosit (uneori în posturi nici nu se mai putea scula de pe pat), tot timpul binecuvânta. Cum auzea ușa deschizându-se, începea să binecuvânteze: „Domnul Dumnezeu...”. Cum auzea un zgomot, iar binecuvânta, totdeauna era cu binecuvântarea pe buzele sale.

La despărțire, Părintele Paisie adresa obișnuitul său salut: „Să ne întâlnim la ușa Raiului!”. Unii dintre ucenici îl întrebau: „Noi vrem să ne întâlnim cu toții în Rai. De ce doriți să ne întâlnim la ușa Raiului?”. Iar bătrânul răspundea cu nădejde și blândețe: „Să ne vedem noi scăpați de viclenii diavoli și ajunși la ușa Raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinților, plângem la ușa milostivirii Mântuitorului și nu ne lasă El afară. Până aici este greu! Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: «Ușa milostivirii deschide-o nouă» și Măicuța Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide ușa să intrăm în Rai, că ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea în fiecare zi suntem datori să-i citim dimineața Acatistul Bunei Vestiri și seara Paraclisul, căci este tuturor mamă, acoperământ și grabnică ajutătoare”.

(Părintele Paisie Olaru, povățuitor spre poarta Raiului, Editura Doxologia, p. 101-102)