În săptămâna întâi din post și noi ne-am luptat cu puterile vrăjmașe, ne-am curățit sufletul și trupul prin pocăință, osteneli, rugăciuni și lacrimi și prin împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine, ca să reînnoim în noi icoana omului duhovnicesc.

Icoana are valoare numai pentru cine o vede. Cei ce nu văd icoana știu doar că ea este un obiect sfințit, că este pusă acolo spre sfințire, și o cinstesc fără a avea însă impresia pe care o are cel ce vede icoana.

Cercetează și tu dumnezeieștile Scripturi, și mai ales scrierile cu învățături despre lucrare ale sfinților părinți, ca punându-le alăturea de cele învățate și făptuite de învățătorul tău.

Mai mare minune decât rugăciunea este propovăduirea cuvântului, adică a ajuta cu cuvântul învățăturii, că a întoarce pe păcătoși la pocăință mai mult este decât a învia un mort.

Din smerenie după Dumnezeu răsare nădejdea mântuirii.

Sfinții Părinți ne învață că în vremurile din urmă creș­tinii se vor mântui numai prin răbdarea necazurilor și prin pocăință.

Cercetează-ți amănunțit viața de familie, ia seama mai ales la cele trupești, la păca­tele desfrânării; acestea sunt mai greu de mărturisit. Pocă­ința este lupta cu păcatul.

Cele mai mari sărbători sunt precedate de post. Postul presupune pregăti­rea pentru sărbătoare: pocăința, curățirea, unirea cu Domnul în Taina Împărtășaniei.

Tot așa repet și eu adesea această lege de aur a creștinismului, nu cu teama că îmi veți reproșa, ci cu speranța că o veți pune în practică: Faceți oamenilor ceea ce vreți să vă facă ei vouă.

Chemarea la desăvârșire și la sfințenie nu e ușor de împlinit. E mult mai comodă mediocritatea. Unii confundă mediocritatea cu „calea de mijloc”, cea recomandată de sfinții trăitori ai virtuților creștine. Sunt lucruri total diferite.