În Biserică, ființa umană va învăța să-L recunoască pe Bunul Samarinean atunci când va veni la sfârșitul veacurilor.

Cum e Dumnezeu iubitor de oameni, și omul trebuie să fie iubitor de oameni. Cum e Dumnezeu milostiv, așa trebuie să fie și omul. Samarineanul a ajutat pentru că a iubit, deși omul căzut îi era străin, era un om la care nu s-ar fi gândit mai înainte, pentru că nu-l cunoștea. Și totuși, s-a oprit să-i ofere ajutor necondiționat.

Odată, când căutam să-mi plâng păcatele, diavolul mi-a spus: „Ce tot te smerești atâta? Eu îți știu păcatele tale, dar ești puțin mai bun decât cei răi...” N-a zis: „ca cei buni”, pentru că știa că nu o să-l cred...

Trebuie a mulțumi și a răsmulțumi, dar a nu le căuta. Și cine cere bucuriile astea nu se mai cheamă Fiu după dar, ci se numește argat, pentru că argatul cere plata. Fiul cere de la Tată: „Tată, dă-mi și mie o parte din avere”, iar Tatăl îi spune: „Fiule, de te vei face sănătos, toate ale mele, ale tale vor fi”.

Rugăciune scurtă și deasă și totodată să folosim mila pentru aproapele și asprimea pentru mine, atunci Duhul Sfânt nu ne lasă în părăsire, ne va ajuta.

S-a ajuns să dea săracilor câte o corabie cu aur, și veneau o sută înapoi; și s-a umplut Marea Mediterană cu corăbii pline cu aur mergând la Sfântul Ioan.

Aleșii lui Dumnezeu nu se tem de nimic în lumea asta, decât numai de slava deșartă, care vine din uitarea morții și când se depărtează darul lui Dumnezeu.

Un călugăr tânăr umbla de câteva zile prin Alexandria, având împreună cu sine o fecioară tânără și foarte frumoasă. Acest lucru văzându-l, unii s-au tulburat, socotind că pentru păcat o poartă cu sine și au înștiințat pe Sfântul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit să-i prindă pe amândoi și să-i închidă deosebit (separat) în temniță.

Fiți smeriți și buni chivernisitori de cele bune, plecându-vă grumazul spre supunere. Fiți ascultători, veseli, urând îndrăznirea și iubindu-vă unul pe altul, fără vicleșug.

Să ne luptăm așadar, să ne nevoim pururea în această lume; să batem război cu vrăjmașul, să ne ostenim cu luptele; să nu ne lenevim, să nu slăbim, să nu ne întoarcem îndată, ci să ațâțăm sârguința în inimile noastre cu focul dragostei.