Articolele zilei

Care este calea spre Dumnezeu?

Calea cea mai bună și sigură pentru a ne apropia de Dumnezeu este rugăciunea neîntreruptă, făcută în Duh și în adevăr, lauda, preaslăvirea, cântările duhovnicești și cugetarea adâncă în legea Domnului, însoțite de înnoirea vieții. „Priveghiați și vă rugați neîncetat, ca să nu cădeți în ispite” (Luca 11, 1-13; 18, 1-8; Matei 26, 41). O viață nouă și o petrecere duhovnicească mai aprinsă de flacăra dragostei de Dumnezeu o aflăm în viața creștinilor apostolici și patristici.

Îndeletnicirea cea mai de căpetenie erau rugăciunile. Sfântul Apostol Pavel, ca și ceilalți Apostoli, urmând porunca Domnului, îndeamnă pe creștini să se roage neîncetat. Așa au făcut toți drepții, patriarhii, prorocii și credincioșii Vechiului Testament; așa să facem și noi.

(Protosinghelul Nicodim MăndițăÎnvățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 90)

Autor: Protosinghelul Nicodim Măndiță
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: