Dumnezeu nu vrea să ne aducă cu sila în Rai. Căci dacă noi am intra acolo cu răutatea în suflet, am pleca din nou ca Adam, deși acesta nu era rău ca noi. Ba chiar de-am intra, nu în sânul lui Avraam, ci în însuși sânul lui Iisus, L-am vinde ca și Iuda, dacă nu ne curățim inima de vicleșug.

Începutul trebuie întărit cu răbdarea pentru că, în lupta cu mândria și cu slava deșartă, acestea au obiceiul să-l arunce pe om în deznădejde, ca să părăsească lupta.

Chiar dacă părerea ta este dreaptă, dacă din dragostea pentru Dumnezeu o părăsești ca să urmezi pe a altuia, mult folos vei trage din aceasta.

Minunea adunării puterilor sufletului, învrăjbite de fapta ucigașă a păcatului, nu e cu putință decât în numele lui Dumnezeu.

Este foarte important ca rugăciunea să fie însoțită de credință, credința însemnând și participarea intelectului, adică o rugăciune conștientă de ceea ce poate ea.

Noi credem în sfinți și pentru faptul că, în viața lor, au devenit exemple pentru viața noastră, deci ni se constituie ca modele, dar și pentru faptul că pot să fie mijlocitori între noi și Dumnezeu.

În repetate rânduri, însă, ne spun Sfinții Evangheliști, Mântuitorul Hristos, din când în când, se retrăgea în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un pustiu, ca să se roage.

„În general, cel care nu are experiență duhovnicească nu-și dă seama de însoțirea sa cu gândurile păcătoase decât după ce acestea au ajuns, neobservate, în primele stadii de dezvoltare a lor.”

„Păzește-te de maica relelor, de iubirea de sine, care este iubirea nerațională a trupului”

„De aceea nu putem spori, de aceea nu izbutim să ne folosim vreodată în ceva, și rămânem tot timpul otrăviți de gândurile ce le avem unii împotriva celorlalți, măcinându-ne unii pe alții, fiindcă fiecare își dă dreptate sieși, fiecare se lasă pe sine, cum am spus, nepăzind nimic, și cere de la aproapele său păzirea poruncilor.”