Dacă vrem să arătăm cât iubim noi pe aproapele ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu, înseamnă că de la biserică, de la Sfânta Liturghie, întotdeauna ne vom întoarce acasă cu cineva străin de casa noastră, pe care o să îl invitam la masă.

Hristos este garanția învierii noastre, căci dacă a înviat, apoi S-a înălțat la ceruri, de unde ne-a trimis pe Duhul Sfânt. Astfel, toată problema omenirii a fost rezolvată. Asta prăznuim noi an de an, duminică de duminică, zi de zi, liturghie de liturghie.

Atunci eu, în loc să fac metanie și să zic: „Iartă-mă, preacuvioase părinte”, m-am mâniat și am fugit în pădure, zicând în mintea mea că numai din răutate mi-a făcut acest gest, ca să mă facă de rușine față de lume.

Cum auzea ușa deschizându-se, începea să binecuvânteze: „Domnul Dumnezeu...”. Cum auzea un zgomot, iar binecuvânta, totdeauna era cu binecuvântarea pe buzele sale.

Vezi pe cineva că a greșit, să-ți fie milă de el: „Doamne, săracu’, uite ce i-a făcut diavolul…” și să nu judeci pe nimeni.

Viața noastră este foarte îndurerată și lipsită de conținut... Domnul să ne dea de putere și har, astfel încât cu adevărat să ne cultivăm pe noi înșine, conform Legii lui Dumnezeu, iar Marea Cină să fie pe primul loc în viața noastră.

Cine iubește este cu adevărat bogat. Bogat nu este acela care deține lucruri sau bani, ci acela care dă. În facerea de bine se află bogăția și tot sensul bogăției.

În fiecare seară, să ne întrebăm: „Ce am făcut astăzi! Ce am spus și ce nu trebuia să fi spus! De câte ori m-am enervat? Ce am putut face și nu am făcut?”. Seara, să ne cercetăm pe noi înșine.

Cine iubește este cu adevărat bogat. Bogat nu este acela care deține lucruri sau bani, ci acela care dă. În facerea de bine se află bogăția și tot sensul bogăției.

În fiecare seară, să ne întrebăm: „Ce am făcut astăzi! Ce am spus și ce nu trebuia să fi spus! De câte ori m-am enervat? Ce am putut face și nu am făcut?”. Seara, să ne cercetăm pe noi înșine.