Virtuțile reprezintă trepte ale unirii noastre cu Dumnezeu.

Noi zicem la slujbă: „Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Nu zicem: numai o parte din viața noastră. Toată viața noastră să o trăim în așa fel încât să fie o slujbă adusă lui Dumnezeu. Asta este esențial.

Pe Dumnezeu Îl vezi atunci când știi că nu-L poți vedea! Și mai trebuie să vedem ceva. Ce? Păcatele noastre. Cine nu-și vede păcatele încă nu a văzut ce trebuie să vadă!

Niciodată nu putem fi singuri când Îl avem pe Dumnezeu. Niciodată nu suntem singuri când îi avem pe sfinții lui Dumnezeu. Niciodată nu suntem părăsiți când Dumnezeu este cu noi, când Maica Domnului este cu noi.

Toți fiii lui duhovnicești, care ne aflam acolo, l-am certat pe Mihail pentru comporta­mentul lui. Bătrânul însă, cu smerenia lui sinceră, ne-a spus: „Nu-l certați... Mă iubește și de aceea nu mă lasă să-mi dau aere”. Ne-a închis gurile și nu mai știam ce să mai spunem...

După o vreme, am visat că au venit la mine niște bătrâni de demult, îmbrăcați cu haine din acelea care se purtau pe vremuri. Aceia mi-au spus: „Fiule, tu ne-ai scris în pomelnic, dar starețul tău nu ne pomenește”.

De la ora 8:00 la 15:00, timp de 50 de ani, inclusiv pe timp de război, a slujit Sfânta Liturghie, fără să lipsească nici măcar o singură zi.

Între sfințenia adevărată sau căutarea sinceră a sfințeniei și falsa sfințenie, simulată de toți impostorii, există trei deosebiri radicale.

Credința nu e doar o adeziune intelectuală la învățătura creștină despre Dumnezeu, ci este un mod de viață susținut de harul divin. De fapt, este răspunsul mulțumitor al omului la chemarea iubitoare a lui Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit mai întâi și S-a descoperit nouă.

În orice timp și loc, preotul are datoria să-i învețe pe credincioși că fără împlinirea poruncilor dumnezeiești, viața lor religioasă nu este decât o amăgire.