Nu spune nimeni să arătăm o desăvârșită nepăsare pentru cele materiale, însă grija noastră față de acestea să fie pe locul doi: „Ci căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33).

Prin mijlocirea Maicii Domnului, prin existența ei, se împlinește faptul de a se fi nimicit, de a se fi înghesuit, de a se fi împuținat iadul, de a fi fost chemat Adam la viața cea fericită, faptul că blestemul nu mai este pentru cine vrea să fie sub binecuvântare.

De ce? Pentru că a păstrat în inima ei cuvintele cele folositoare, cuvintele cele bune, le-a păstrat în inima ei. În măsura aceasta suntem ortodocși, în măsura în care, ca și Maica Domnului, păstrăm și noi cuvintele cele sfinte în inima noastră.

Stăm copleșiți de măreția Maicii Domnului în fața Maicii Domnului: „Cea mai presus de minte și de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioșii cu un gând te mărim”.

Dacă pătrundem cu credință și smerenie dincolo de schemele logice, înlăuntrul evenimentului Nașterii dumnezeiești a lui Hristos, atunci vom putea renaște și noi. Și aceasta se întâmplă doar când hotărâm să ne lepădăm de voința noastră, de pâcla și întunericul care ne înconjoară, de egocentrismul nostru.

Acesta este scopul întrupării dumnezeiești, a nașterii lui Iisus, și vom împlini acest scop dacă ne hotărâm să renaștem prin Duhul Sfânt.

Stabilirea exactă a rolului cunoașterii și a rolului credinței nu creează absolut nicio dilemă. Acolo unde se încheie știința începe adevărata revelație a adevărului veșnic. Astfel se completează una pe cealaltă.

La obârșie era neîntinată, neispitită, nestricăcioasă, curată, dar prin păcat, prin această nevoie pe care duhul întunericului a dat-o firii, prin această spurcată, absurdă și haină putere a ajuns să fie întinată și bolnavă, necurată și coruptă, din pricina firii duale a omului, alcătuit din trup și suflet.

Smerenia este prima virtute pe care Hristos a poruncit-o oamenilor în predica Sa de pe munte. Și prin pilda Sa El a arătat Cel dintâi această virtute, născându-se nu în palat împărătesc, ci în peștera oilor.

Nu trebuie să uităm însă că sărbătoarea Crăciunului este în primul rând o zi sfântă, pe care o cinstim în amintirea acelei nemărginite Iubiri Care n-a pregetat să-L jertfească pe Fiul Său pentru mântuirea neamului omenesc.