Iertarea păcatelor întru profunzime echivalează cu o «întărire» a noastră, care am suferit o slăbire prin păcate, și cu o «tămăduire» a bolilor mai mult sau mai puțin vădite ale sufletului și ale trupului, ce ne-au venit în forma și de pe urma păcatelor.

Întotdeauna citim și înțelegem de la Sfinții Părinți că ei își mărturisesc fidelitatea față de Dumnezeul slavei și cad la pământ și Îl slăvesc pe Dumnezeu cel în Treime lăudat. Și ei, deci, se mărturisesc, dar la ei nu este mărturisire de pocăință, ci de slavă, de doxologie, de preamărire și este cu totul altceva.

Să iei o carte sfântă sau Noul Testament și să mergi la un creștin bolnav, la o bătrânică, la un om sărac și să îi citești de acolo un capitol sau să faceți rugăciune, să citiți un acatist sau Paraclisul Maicii Domnului.

Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală și uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om.

Să nu uităm cât de ușor a „furat” tâlharul de pe cruce Raiul, zicând: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta”.

Dumnezeu „te alege”, dar tu trebuie să auzi chemarea, să înțelegi, să respecți.

Aşa se verifică dacă oamenii sunt pregătiţi pentru căsnicie: ei trebuie să fie pregătiţi să fie împreună nu doar la bucurie, ci şi la necaz. 

A coborât în inima mea ideea ca să stăruiesc pe lângă toți ai mei, care erau de față, ca să se roage pentru mine, să Te roage pe Tine, Dumnezeul mântuirii de orice fel.

Spune sufletului meu: „mântuirea ta Eu sunt”. Voi alerga după această voce și Te voi prinde. Nu ascunde de mine Fața Ta!

Omul voiești să Te laude, o mică parte a creaturii Tale, însuși omul care-și duce încoace și încolo starea sa muritoare și mărturia păcatului său.