„Ce bine m-am simțit la Liturghie!” Întâi de toa­te, Liturghia nu este o simțire. Adevărul Liturghiei este independent de propria noastră simțire. Astăzi slujba mi s-a părut de nesuferit, seacă, n-am înțeles nici măcar ce Evanghelie s-a citit, dar asta nu înseamnă că nu am fost la Liturghie. Astăzi m-am împărtășit, dar nu am simțit nimic, nu înseamnă însă că nu m-am împărtășit. Dum­nezeiasca Liturghie nu depinde de starea sentimentală a omului, pentru că aceasta este înșelătoare.

Aici însă cuvântul „m-am simțit” are sensul de „trăiesc”. Ajungem în situații în care înțelegem ceea ce simțim. Se poate să fim împreună de zece ani. Zece ani să ne bucu­răm de iubirea dintre noi și, dintr-odată, să-ți spun câteva vorbe și atunci să-mi zici: „Astăzi am înțeles cât de mult mă iubești!”. Nu știai? Dacă n-ai fi știut, ai fi plecat. Ai știut, dar acum ai trăit iubirea mea. Astăzi antenele duhului tău au recepționat ceea ce aveai întotdeauna, dar acum i-ai ținut piept, te-ai oprit asupra ei. Ca să pricepi abia astăzi că te iubesc sau ca să pricep astazi că mă iubești înseamnă că până acum ai avut o zăvorâre egoistă, o pretenție de la ceilalți pentru tine însuți, sinele tău era centrul existenței tale, și nu eu. De aceea n-ai înțeles. Astăzi ai simțit o îmbiere, un dar, o afierosire. Astăzi ai murit atât cât depindea de tine și, de aceea, ai înțeles că eu te iubesc, ca eu sunt, oarecum, viața ta. Așadar, aceasta este o trăire.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la sfintele slujbe, Editura Sf. Nectarie, pp. 60-61)