După cum bine știm, copiii au o inimă curată. Apoi, pe măsură ce cresc, sunt expuși tot mai mult lumii înconjurătoare, care zace în răutate, iar inima lor este întinată din ce în ce mai mult, pierzându-și puritatea inițială de copil. Aceștia încetează treptat să mai fie copii și devin adulți.

Adulții își amintesc de copilăria lor cu mare drag, adesea cu melancolie, și o numesc „vârsta de aur”, „copilăria de aur”. Și, într-adevăr, copilăria este „de aur”, întrucât este o perioadă a curăției inimii – copiii nu cunosc răul, vulgaritatea și mizeria care pătrund în inima adulților, a celor care nu au putut să își păstreze măcar parțial puritatea inimii. Doar această puritate poate dărui pacea adevărată, bucuria și fericirea.

Întinarea inimii aduce odată cu ea întunericul, agonia, chinul, melancolia și întristarea sufletului, adică tot ce otrăvește viața omului și o face mai greu de suportat. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos a spus atât de răspicat: „Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 3)

(Arhiepiscopul Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată, traducere de Lucian Filip, Editura Doxologia, Iași, 2016, p. 122)