Dacă noi credem în Hristos că a înviat cu trupul, trebuie să credem că și noi vom învia asemenea Lui, că vom trece prin acest proces inevitabil. Toate aceste adevăruri pe care le are Biserica Ortodoxă prin revelație, sunt referitoare la toți oamenii, însă neputrezirea trupurilor unor sfinți face excepție de la acest proces general.

Se cunosc câteva exemple biblice de oameni care au făcut excepție chiar și de la moarte: Enoh (Facerea 5, 24; Evrei 11, 5) și Ilie (IV Regi 2, 11) nu au murit, ci au fost înălțați cu trupurile la ceruri și trăiesc până astăzi.

Se știe că a existat o venerare a rămășițelor pământești în Vechiul Testament, vedem aceasta în cazul lui Elisei, când un mort a înviat îndată ce s-a atins de osemintele sale (IV Regi 13, 20-21). Sau a existat și o cinstire a mormintelor drepților și prorocilor. Moise, de pildă, ia osemintele lui Iosif din Egipt și le duce în Canaan cu mare cinste (Ieșirea 13-19) etc.

Sfinte moaște au început să existe numai în creștinism, numai la cei ce cred în Hristos, deoarece numai Hristos a promis omenirii, celor ce-L vor asculta, că vor învia precum a înviat El și vor putea dobândi, prin Harul Sfântului Duh, puteri nemăsurate. Ceea ce ne este nouă oamenilor cu neputință, la Dumnezeu este cu putință; adică, prin credința în Hristos, se vor putea face multe minuni, se va putea face excepție de la orice „lege firească”.

Dumnezeu fiind cel ce guvernează și generează legile naturii, legile firești, oricând poate face minuni, oricând poate să se abată de la aceste legi firești, căci unde voiește Dumnezeu, acolo se biruiesc legile firii (Luca 1, 37). Ori această neputrezire a trupului este o excepție, o abatere de la legile firești, ca prin aceasta noi să-L preamărim și să credem că Harul lui Dumnezeu lucrează în lume, acolo unde este chemat. În sfintele moaște se vede prezența vie a lui Dumnezeu și lucrarea Sfântului Duh.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile și incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  pp. 49-50)