Crucea este tiparul care ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, este singura „cheie” de care dispunem.

Cine poate descrie raiul? Nici Sfântul Apostol Pavel nu a putut-o face, pentru că ar însemna să vorbim despre ceea ce ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit.

Hristos a spus: „Eu sunt Calea”. Dacă El este Calea, nu trebuie să-L urmăm formal, din exterior, ci prin trăire interioară. Să ne aducem aminte că pe Golgota şi în Ghetsimani, El se lupta împotriva tuturor. Singur.

„Tot ceea ce faci, să faci cu gând smerit, căci altfel îl bagi pe diavol chiar și în faptele tale cele bune. De pildă, dacă cineva spune cu mândrie: «Voi merge să fac o faptă bună», îl bagă pe diavol înăuntru și poate să întâlnească apoi o mulțime de piedici și în cele din urmă să nu o poată împlini. Lucrarea duhovnicească este foarte fină și este nevoie de multă atenție la fiecare acțiune a noastră.”

„Ai încredere în Mine. Și nu deznădăjdui. Eu voi fi mereu lângă tine, împreună cu tine. Și îți vestesc de pe acum că voi pregăti slăvita ta întoarcere la locul de dinaintea căderii tale. Îți făgăduiesc ție și vei vedea.”

Am observat pe mulţi pe care i-am învăţat, când se culcă să facă semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, să zic-aşa: „Doamne, mă rog, primeşte rugăciunea Bisericii şi a tuturor care se roagă pentru noi”. Această rugăciune foarte mult ajută când ai hotărât că ai câteva ore de dormit şi, înainte de a te fura somnul, zici rugăciunea asta.

Oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, sau al unei mâhniri ce duce la deznădejde, este numai şi numai de la draci. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti.

E o întrebare justificată, să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”. Că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!

În noaptea de 27 decembrie 1888, aprinzându-se paraclisul, au fost cuprinse de flăcări şi sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva. Deci, auzind mitropolitul, a venit noaptea acolo desculţ şi, văzând cum arde în foc cel mai de preţ odor al Moldovei, plângea ca un copil nemângâiat. Dar, potolindu-se focul, prin minune au fost găsite moaştele Cuvioasei Parascheva întregi şi nevătămate.

Părintele Sofronie ne povestea că, în timpul războiului cu Germania, poporul rus a trecut prin suferinţe de neînchipuit: milioane de oameni şi-au pierdut viaţa, fie pe câmpul de luptă, fie din pricina foametei. În ciuda vremurilor deosebit de grele, un preot din Moscova le-a propus credincioşilor săi: „Vrând-nevrând, cu toţii postim acum. Să slujim, aşadar, zilnic Sfânta Liturghie şi să ne împărtăşim cu Sfintele Taine”.