Orice manifestare în sufletul primului om a fost la început, prin natura ei, pozitivă. Apoi, aceste manifestări au degenerat, mutilându-se şi sluțindu-se, din pricina căderii în păcat. Patimile păcătoase care se observă astăzi ‒ precum osândirea, mânia, ura, pofta şi altele ‒ la început au fost însuşiri pozitive ale sufletului omenesc. Însă chiar noi, prin păcat, am întors în patimi aceste puteri sufleteşti dintru început bune.

Conferinţa teologică „Unitate pan-ortodoxă şi sinodalitate”, organizată de Asociaţia Teologică Ortodoxă Internaţională în capitala Moldovei în aceste zile, a continuat ieri, 11 ianuarie, cu noi serii de comunicări ştiinţifice. Cei peste 300 de participanţi din 34 de ţări au avut şi ocazia să viziteze o expoziţie de icoane, precum şi să ia parte la două lansări de carte.

Lipseşte cusătura, adică viaţa rugăciunii, lipseşte apropierea şi unirea cu Dumnezeu. Adeseori, observăm cu adâncă durere că rugăciunile celor mai mulţi dintre noi, creştinii, sunt ca un ac ce coase fără aţă, care aleargă înainte în zadar, ca o cusătură de formă, nefolositoare.

Dacă unii te-au batjocorit, iar tu te-ai rugat pentru ei, iată măreţia duhovnicească! Dacă te-au blestemat, iar tu i-ai binecuvântat, iată ruşinea vrăjmaşilor sufletului tău! O astfel de purtare este în duhul Evangheliei.

Atunci când ai o meserie, fie că ești medic, că ești elev, că ești student, că ești profesor, acolo fă-ți datoria creștinește și astfel împlinești cuvântul lui Dumnezeu! Și când scapi de acolo, când nu te ocupă nimic, îți zici și rugăciunile.

Omul cu adevărat smerit este blând, dar nu numai atunci când toți sunt atenți și amabili cu el, ci și atunci când este hulit și defăimat. El nu se tulbură, nu se înfurie, ci pe toate le rabdă în tăcere.

Înțelepciunea constă nu în faptul de a nu vorbi, ci în faptul de a ști când să vorbești. În știința de a tăcea și în știința de a vorbi!

Noi avem un vrăjmaș neîmpăcat – diavolul. Nu ne este el îndeajuns, încât ne mai facem vrăjmași și din frații de credință și sânge? Când ne câștigă spre vrajbă, diavolul ne face parcă mai răi chiar decât el. Niciodată un diavol nu va vrăjmăși alt diavol. Iar aici – sub apăsarea urii diavolești – om cu om se vrăjmășesc, Creștin cu Creștin, frate cu frate.

Rugăciunea ne ajută să scăpăm de patimi şi ea presupune o eliberare de patimi. S-ar putea obiecta că acela care nu se roagă poate să-şi domine patimile prin libertatea sa şi astfel se poate ridica şi el deasupra înclinaţiilor nelibere ale naturii inferioare. Dar, dacă nu recunoaşte nimic deasupra libertăţii sale, omul rămâne sclavul unei alte patimi, îndeosebi al orgoliului său, care nu este deloc mai mic decât celelalte patimi.

Are aproape 85 de ani și de la 8 ani a îmbrățișat viața mănăstirească. La 10 ianuarie 1969, maica Teofana Scântei a fost numită stareţă a Mănăstirii Vorona. Se împlinesc 50 de ani de la acel moment – prilej de bucurie, de sărbătoare, de slavă dată lui Dumnezeu.