Rolul capital şi permanent al pocăinţei în spiritualitatea noastră trebuie subliniat mai ales atunci când prezentăm Ortodoxia în Occident, deoarece avem tendinţa să-i revelăm doar unul din aspecte. Vorbim despre slava Luminii Dumnezeieşti de la Schimbarea la Faţă a lui Hristos, despre biruinţa Învierii în noaptea de Paşti, despre bucuria Împărăţiei, despre frumuseţea duhovnicească a icoanelor, despre dumnezeiasca Liturghie cea asemenea Raiului pe pământ. Şi avem dreptate să punem accentul pe aceste lucruri. Dar să nu fim prea unilaterali. Căci Schimbarea la Faţă şi Învierea nu pot fi despărţite de Răstignire. Creştini fiind, suntem cu adevărat martorii „bucuriei celei mari foarte” (Matei 2, 10), dar nu trebuie să uităm că „prin Cruce a venit bucurie pentru toată lumea”, cum cântăm cu Biserica la utrenia duminicii. Transfigurarea lumii nu se poate înfăptui decât prin lepădare de sine şi nevoinţe ascetice.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 47-48)