Între noi era un om, botezat, care a călcat în picioare cu răutate icoana Născătoarei de Dumnezeu, iar înainte de moarte a bolit vreme îndelungată. Tot se apăra de cineva lovind văzduhul cu mâinile. Striga ziua şi noaptea: „Harapi! Harapi negri! Plecaţi de la mine!”. Când i s-a făcut molitfă către Maica Domnului, s-a liniştit. După aceea a început să plângă, zicând: „Iată, a venit Maica Domnului şi cu toiagul ei i-a alungat pe harapi de la mine”. Câteva zile a vărsat lacrimi, tot sărutând şi mângâind icoana Maicii Domnului, „Îţi mulţumesc, Maica lui Dumnezeu! Tu m-ai iertat”, şoptea neîncetat.

Nu spune Apostolul Iacov (capitolul 2, 19) că şi demonii cred şi se cutremură? Dar ce le foloseşte diavolilor credinţa, dacă ei nu fac voia lui Dumnezeu? 

Păcat este când cineva posteşte şi nu mănâncă, dar vorbeşte de rău şi are ciudă pe cineva. Ce foloseşte postul trupesc, dacă n-are postul sufletesc unit cu el. Sau face milostenie, dar face din avere de furat. Sau face fapta bună, dar se mândreşte; amestecă cu slavă deşartă, cu mândrie. Iar i-a pierdut plata diavolul. Deci face fapta bună, dar nu-i bună, că-i amestecată cu răul.

Marele har și dar al pocăinței nu este dat simplu și formal omului, ci este un dar mișcat de Dumnezeu, pentru întărirea păcătosului și mântuirea lui, după cum reiese din textele profetice ale Vechiului Testament care îl mișcă pe Israel la pocăință încât cineva se minunează de stăruința cu care dragostea dumnezeiască cheamă neîncetat la întoarcere și la pocăință pe păcătos până la a-l asigura cu jurământ că Dumnezeu „nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”.

Din pricina acestei iubiri nesfârșite a lui Dumnezeu față de omul căzut și din pricina firii schimbătoare și a dispoziției iubitoare de păcat a omului, sfânta noastră Biserică a consfințit pocăința ca o taină necesară pentru mântuire. Domnul nostru, întemeind Biserica Lui, a dat ucenicilor Lui și urmașilor lor harisma „de a dezlega păcatele. Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele iertate vor fi, iar cărora le veți ține ținute vor fi” și „Câte veți lega pe pământ vor fi legate și în ceruri și câte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer”.

Toţi căutăm dragostea nesfârşită, dar şi îngerii şi noi suntem fiinţe limitate, ne mişcăm în spaţiu şi timp; le putem face numai pe cele ce au sfârşit, nu şi pe cele fără de sfârşit.

Omul lui Dumnezeu întâmpină faptele de fiecare zi în mod diferit. Primește ispitele vieții ca pe o îngăduință a lui Dumnezeu pentru mântuirea lui. Dumnezeu îngăduie necazurile în viață pentru educare și pentru maturizare și dă putere pentru întâmpinarea lor. Dumnezeu îngăduie încercările, dar poartă de grijă și pentru slobozirea din ele, ca un părinte iubitor.

Amintirile mă îmbătrânesc şi mă slăbesc. Amintirile distrug ziua de azi. Ele apasă asupra zilei de azi cu trecutul şi îmi slăbesc nădejdea mea în viitor, fiindcă toate îmi şoptesc la ureche: „Va fi doar ceea ce a fost deja”. Dar eu nu doresc să fie doar ceea ce a fost. Eu nu doresc şi nici Tu nu doreşti, o, Doamne, ca viitorul să fie trecutul repetat.

Preasfânta Maică a Domnului va fi cu noi mereu, în toate necazurile noastre. Ea ne va izbăvi de toate nevoile acestei vieţi trecătoare, ne va izbăvi de cea mai mare nefericire - moartea sufletelor noastre - ce este despărţirea veşnică de Hristos.

Cei aproape 2000 de tineri prezenți zilele acestea la Iași la prima ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova și-au luat la revedere de la orașul celor șapte coline duminică după-amiază, 26 august, când a avut loc Festivitatea de închidere ITOM 2018.