Teologia îţi dă sens la toate, pe câtă vreme filosofia nu numai că nu îţi dă un sens în viaţă, ci chiar te dezorientează, te pune la îndoială, îţi slăbeşte credinţa, deoarece ea este pur umană, pur raţională.

Teologia depăşeşte umanul, depăşeşte raţionalul. Cu gândirea filosofică mergi până la un punct, până la o limită, de aici încolo nu mai ai nici o resursă de a extrapola, rămâi suspendat undeva, rămâi neputincios, şi totuşi, din orgoliu, nu cedezi. Dar cu teologia extrapolezi în divinitate. Un teolog se apropie de Dumnezeu, aşa cum se apropie două persoane una de alta. Imposibilul devine posibil, „totul este cu putinţă celui ce crede”, spune Mântuitorul Hristos (Marcu 9, 23).

Sfinţii, teologi prin excelenţă, au ajuns să vadă cele spuse de Mântuitorul Iisus Hristos: „De veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia mută-te şi se va muta” (Matei 17, 20). Această credinţă mică, cel puţin cât un grăunte de muştar, dacă o vom avea, vom deveni adevăraţi teologi.

Mulţi oameni, căutători sinceri de adevăr, au ajuns prin filosofie la teologie, la cunoaşterea lui Dumnezeu. Acest lucru este bun, însă nu este recomandat ca regulă generală, deoarece fiecare om ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu, la adevărata teologie, prin diferite mijloace şi pe diferite căi, dar calea cea mai sigură este cea pe care o recomandă Biserica.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997, pp. 89-90)