Vocea iubirii schimbă inima împietrită a oamenilor. Bătrânul Porfirie învăţa: „Dragostea lui Hristos trebuie să atingă tot universul, chiar şi pe hipioții din Matala. Aş dori mult să mă aflu cu ei, nu pentru a păcătui împreună cu ei sau pentru a-i critica pe aceşti oameni, ci pentru a trăi cu ei, bineînţeles fără a păcătui, şi a lăsa dragostea lui Hristos, care schimbă fiinţele, să le vorbească ea însăşi”.

Ascultarea este o condiţie a dragostei. Bătrânul Iosif Isihastul zicea: „Nu există dragoste adevărată fără supunere. Cum poţi tu să-i iubeşti şi să slujeşti altora dacă nu te supui voinţei lor? Fiecare faptă de dragoste adevărată este slujire şi cei ce practică ascultarea fac o dublă lucrare; pe de o parte, îşi arată încrederea în cel ce porunceşte şi, pe de altă parte, dragostea pusă în practică, prin serviciul ce i-l oferă”.

Bătrânul Amfilohie zicea: „Eu am fost născut pentru a-i iubi pe toţi oamenii. Că sunt turci, negri sau albi, nu mă interesează. Văd pe chipul fiecărui om chipul lui Dumnezeu. Şi pentru acest chip al lui Dumnezeu, eu sunt gata la orice sacrificiu”.

(Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 91-92)